Au crăpat caloriferele debranșate de ciudă cînd au aflat că sistemul centralizat de termoficare a fost pornit pe 1 noiembrie. Dar ce spunem noi pornire, este ca lansarea unui blockbuster american.
Toată lumea s-a bulucit pe covorul roșu pesedist să-l laude pe primarul cel mai destoinic din toată galaxia PSD. Cică Ionuț Pucheanu a reușit o perfomanță greu de imaginat: a dat căldură gălățenilor de la bloc exact atunci cînd a promis și cu o lună înainte de instalarea iernii.
Entuziasmul s-a propagat cu viteza apei calde prin tot orașul. Se pare că individul căutat de trei zile deoarece a lovit un polițist cu mașina a fost întrebat, atunci cînd s-a predat, dacă are căldură acasă iar jucătorii de baschet de la Phoenix i-au transmis consilierului local Bugeac că au nevoie de bani ca să-și plătească întreținerea. De asemenea, „reporterii” de la Calorgal ne-au transmis toată ziua informații legate de eveniment. Așa am aflat ce instalație clipocește și pe ce conductă s-a învolburat agentul termic. Andreea, ai legătura.
La ora 14 erau deschise 52 de puncte termice. Manevre pentru deschidere se efectuează pe alte 46 de puncte termice. Estimăm că pînă la finalul zilei, pe măsură ce parametrii (debit și temperatură) agentului termic asigurați de către SC Electrocentrale Galați SA se vor propaga în întreaga retea magistrală vor fi deschise toate cele 114 puncte termice, urmînd ca la noapte și mîine, dacă și unde va fi cazul, să fie efectuate echilibrari în instalații.
Noi fiind mai cîrcotași nu prea înțelegem entuziasmul general. De ce naiba trebuie să-l lăudăm pe primar pentru că și-a făcut treaba, potrivit fișei postului? În plus, ne este foarte teamă că blockbusterul american va deveni în scurt timp o producție indiană cu cetățeni rufoși, nespălați și supărați pe viață sau, chiar mai rău, o telenovelă turcească cu șmenuri financiare, amenințări/declarații de dragoste și comploturi politice.