Vorbeam cu un nene din PSD Galaţi. Băiat orientat, cu simţul afacerilor, care are suficientă influenţă în partidul care se află de 20 de ani la putere în Galaţi. Şi se plîngea că treaba e nasoală. Nu, nu pentru că e criză sau din cauză că ăştia nu vor să legalizeze prostituţia şi drogurile, ci din cu totul alt motiv. Astfel, am aflat că pesediştii nu sînt deloc bătuţi în cap şi gîndesc în perspectivă. Deşi pînă la alegerile locale (dacă Dumitru Nicolae îşi va duce mandatul pînă la capăt) mai sînt doi ani şi ceva, pesediştii caută încă de pe acum soluţii pentru a strînge bani de campanie. Banii publici trebuie traficaţi din timp cu pricepere şi discreţie, pentru ca punga PSD să fie plină în 2012. Să fie bani de bannere, de afişe pe stîlpi, de benzină pentru bătut comunele din judeţ întru prostirea electoratului purtător de gumari şi ilic.
Banii publici sînt din ce în ce mai puţini, iar burţile flămînde din PSD Galaţi s-au înmulţit. Mărirea taxelor şi impozitelor pare a fi singura soluţie pentru a atrage mai mulţi bani de la fraierii de contribuabili, pentru ca aceştia să poată fi teleportaţi apoi în vistieria PSD. Dar ce taxe să mai măreşti, cînd toate sînt deja sufocante pentru populaţie? E, aici intervine geniul ascuns al pesedistului cu care am discutat, care şi-a dat seama că nu toate taxele sînt mari. De exemplu, taxa de ecarisaj. Care acum este de 2,5 lei/persoană/an. Un fleac, o nimica toată.
Se mizează pe sprijinul curvelor din PC
Pesediştii iau în calcul dublarea acestei taxe, care ar aduce dintr-un foc un supliment de 3,6 milioane de euro la bugetul local. Două sînt argumentele care stau la baza planului de dublare a taxei: 1) măsura poate fi justificată prin faptul că este nevoie de mai mulţi bani în lupta cu maidanezii de pe străzi, cu întreţinerea şi sterilizarea lor, şi 2) lumea nu se va enerva prea tare, căci cuantumul noii taxe de ecarisaj (5 lei pe an) va fi considerat modic.
Problema este cînd anume să fie luată decizia în Consiliul Local? În nici un caz în anul electoral, adică în 2012, căci o astfel de măsură ar atîrna greu de gîtul PSD. Aşa că, din cîte se pare, cel mai bine ar fi ca dublarea să fie votată anul acesta, pentru a se aplica din 2011. Anul acesta este cel mai potrivit, au căzut de acord pesediştii, pentru ca alegătorii să aibă timp suficient să uite pînă la alegerile locale din 2012. Proiectul va trece prin CL cu ajutorul curvelor de la PC, care nu vor rata ocazia să ceară ceva la schimb. E, aici vor fi probleme serioase, căci Durbacă este în stare să ceară şi 1 milion de euro (din cele 3,6 milioane venite în urma dublării taxei) pentru a vota propunerea pesediştilor.