Despre viceprimarul PSD Florin Popa știam că este extrem de arogant, deși nimic din trecutul său profesional nu îl recomandă pentru a fi înfumurat. Despre Marius Stan știam că este doar ranchiunos, răzbunător, dar iată că mandatul de primar l-a transformat într-un individ plin de el, care nu dă doi bani pe nimeni și nimic. Surpriza neplăcută o constituie celălalt viceprimar (de la PC), este vorba despre Radu Cosca, cel care chiar părea un băiat popular, fără ifose în cap, în ciuda faptului că deține mai mulți bani decît ar putea fura, la o adică, Popa și Stan împreună.
Astea fiind zise, ne așteptam cumva ca viceprimarul Florin Popa să își bată joc de declarația de avere pe anul 2014. Dacă anul trecut viceprimarul Popa a refuzat mai bine de 7 luni să completeze declarația sa de avere, în 2014 el a nu a mai publicat-o deloc. Adică nu, pardon, a publicat-o tot pe cea de pe anul 2013, probabil pentru ca aroganța la adresa contribuabililor să fie supremă. Mai grav este că la fel au procedat atît primarul Marius Stan, cît și viceprimarul Radu Cosca. Pe site-ul Primăriei Galați, acolo unde scrie Primar și Viceprimari, declarațiile de avere ale lui Stan, Popa și Cosca, pe anul 2014, sînt aceleași, dar exact aceleași care sînt postate în dreptul anului 2013, avînd inclusiv data de completare de anul trecut. De pildă, gălățenii curoși să știe cît de tare s-a îmbogățit Marius Stan în cel de-al doilea an de mandat (2013-2014) vor afla din declarația de avere a primarului că acesta încă mai este director general la clublul Oțelul Galați S.A. și că a încasat și în anul 2014 suma de 239.118 lei în calitate de conducător la acest club de fotbal. Declarația de avere “pe anul 2014” a primarului Marius Stan apare că a fost completată în data de 15.06.2013.
Toți angajații Primăriei Galați au completat în timp utile declarațiile de avere actualizate pe anul 2014
Ca un fapt divers, toți angajații Primăriei Galați s-au îngrijit să completeze la timp declarațiile de avere actualizate pe anul 2014. Dar șefii Stan, Popa și Cosca, vorba aia, sînt mai egali decît ceilalți, așa că și-au permis să trateze cu sictir obligația legală de a completa declarațiile de avere pînă la data de 15 iunie a anului în curs. Astăzi sîntem în data de 1 septembrie 2014, ceea ce înseamnă că au trecut două luni și jumătate de cînd Stan, Popa și Cosca ar fi trebuit să intre în legalitate prin completarea corectă a declarațiilor de avere pe anul 2014. Cei trei nu pot invoca nici măcar faptul că la mijloc ar fi vorba despre o greșeală de la Departamentul IT din cadrul Primăriei Galați, pentru că din 15 iunie și pînă astăzi “eroarea” ar fi putut fi îndreptată de 114 ori. În plus, cum se face că dintre toate sutele de salariați ai Primăriei Galați numai la primarul Stan și viceprimarii Popa & Cosca apar declarațiile de anul trecut în locul celor pe 2014? Pînă și city managerul Aurel Vlaicu, care nu este gălățean și care stă extrem de puțin în primărie, s-a conformat și are declarația de avere pe 2014 actualizată.
Potrivit legii, aleșii și funcționarii publici care își completează declarațiile de avere cu date neconforme cu realitatea (cum este cazul primarului Stan și a viceprimarilor Popa & Cosca) pot fi cercetați pentru fals în declarații. Agenția Națională pentru Integritate (ANI) ar trebui să se autosesizeze în acest caz flagrant în care trei aleși din Galați au luat în bătaie de joc obligativitatea legală de a completa corect și la timp declarația de avere.