Cred că asta este a treia “măicuță” pe care o văd în ultima săptămînă cerșind în Galați. Căci atunci cînd stai cu un carton în mînă și aștepți ca lumea să îți dea bani pentru “problema” ta (reală sau inventată, de genul “Mănăstirea Cutare are nevoie de ajutor”) se numește că practici cerșetoria. Mie mi se pare degradant că Biserica Ortodoxă Română tolerează astfel de practici, că încurajează cerșetoria.
Habar nu am dacă “măicuța” din poza alăturată, pe care am surprins-o la cerșit zilele trecute, în Micro 39, la doi pași de Secția 4 de Poliție, chiar aparține de vreo mănăstire sau e o impostoare. Evident, polițiștii ar fi trebuit să o ia repede și degrabă la întrebări, dar urmașii lui Garcea au treburi mai importante, nu se pun ei rău, sanchi, cu Doamne-Doamne.
Culmea este că straiele alea de măicuță (plus fața ei de neprihănită) au priză la fraieri. Înainte să apuc să fac poza, o femeie de vreo 60 de ani i-a dat “măicuței” 10 lei. Pentru asta, ea s-a ales cu numele trecut pe un caiet dictando, “măicuța” avînd grijă să îi explice donatoarei că va fi pomenită în nu-știu-cîte pomelnice. În mod absolut ciudat, cînd a văzut că este pozată (pe domeniul public, evident), “măicuța” s-a ascuns din calea aparatului foto, și-a strîns catrafusele (o sacoșă de rafie) și s-a dus val vîrtej naiba știe unde. Două ore mai tîrziu, ea era însă din nou prezentă în același loc, cu cartonul în mînă, încasînd bani de la enoriașele care ar fi în stare să dea bani oricui dacă asta le aduce credința că le va vindeca de boli sau, după caz, le va scăpa de sărăcie.
Pe “măicuțele” care cerșesc la colț de stradă nu le întreabă nici dracu de sănătate (foto)
-->