A doua ediţie a Summer Parade, organizată cu ocazia Zilelor Dunării, a adus la linia de start, dacă îi putem spune aşa, de la pasajul subteran care mai are un pic şi se dărâmă, câteva mii de gălăţeni. Unii au privit de pe margine, alţii au făcut fotografii, dar cei mai mulţi au defilat în ceea ce devine, uşor, o defilare tradiţională la malul Dunării.
Am avut parte, aşadar, de trupe de dans, de motociclete, de maşini customizate cu motoare capabile să scoată flăcări, personaje de poveste urcate pe care alegorice (remorci de tir) şi zeci de trupe de dans şi asociaţii non-guvernamentale.
Încântaţi au fost şi cei mici, dar şi cei mari. Iată câteva dintre cuvintele celor de pe margine.
Îmi place foarte mult Mickey Mouse, pentru că e foarte haios. Am făcut poză cu el.
Este foarte frumos. Îmi place foarte mult grupul Estrada, am înţeles că sunt o familie foarte frumoasă şi cred că o să ne alăturăm şi noi în curând.
Totul e super. Chiar dacă nu suntem foarte informaţi legat de ceea ce se întâmplă, ne prindem pe parcurs. Nu e greu de înţeles, iar asta e bine.
Prin mulţime am reperat şi câteva personaje politice, cum ar fi viceprimarul Picu Apostol Roman, sau Cristi Ochiu. La evenimentul prezentat de Willmark, fost membru în juriul emisiunii Dansez Pentru Tine, nu a fost prezent primarul Ionuţ Pucheanu. Cel puţin, noi nu l-am văzut acolo.
Câteva momente comice au fost asigurate chiar de dj-ul prezentator, care a stâlcit numele câtorva grupuri participante. Spre exemplu, teatrul Fani Tardini a devenit, brusc, Fani Tandarini. Dar să îl iertăm, nu e român!
Şi vremea a ţinut cu participanţii, aşa că privitorii au avut parte de un spectacol pe cinste. De altfel, în centrul oraşului, zeci de gălăţeni stăteau la balcoane cu telefoanele în mână, făcând poze şi înregistrând.
Iată şi câteva imagini de la eveniment.
Sărbătoarea Zilelor Dunării continuă cu minicroazierele pe Dunăre, sâmbătă, 30 iunie.