Parcul Rizer din Galați arată de zici că nu a fost reabilitat de mai bine de 40 de ani. În realitate, lucrările de renovare a Parcului Rizer s-au încheiat în luna mai 2013, adică în urmă cu 14 luni. În mai puțin de un an și jumătate, Parcul Rizer s-a scorojit și s-a nasolit în ultimul hal. Iar degradarea parcului cu pricina nu poate fi pusă în cîrca vizitatorilor, pentru că acest spațiu de recreere este destul de puțin frecventat de gălățeni, una din cauze fiind aceea că mijloacele de transport în comun nu au trasee în zonă.
Prin urmare, credem că o mare parte din vină o poartă firma care a excutat lucrările de modernizare a Parcului Rizer, pe bani europeni, este vorba despre SC Pallegrini SRL Galați. Pallegrini a cîștigat licitația oferind un preț cu aproape 30% mai mic decît cel estimat de proiectant (4,7 milioane de lei față de 7,1 milioane). Și probabil că a ajustat cu același procent de 30% și standardul de calitate al lucrărilor. Altfel nu ne putem explica de ce, de pildă, după 14 luni de la inaugurare, covorul asfaltic de pe scena unde trebuia să fie un Amfiteatru 3D a crăpat în cel puțin 5-6 locuri. Scena arată acum ca după cutremur, de parcă ar fi jupuit-o cineva. Și acesta nu este singurul neajuns din Parcul Rizer. În unele locuri dalele s-au umflat precum vacile scăpate în lucernă, formîndu-se niște burți de toată frumusețea. În alte părți, însă, dalele s-au afundat în pămînt dînd naștere unor gropi de mici dimensiuni, ideale pentru doborît bicicliștii care vin să pedaleze în Parcul Rizer. Firma Pallegrini SRL Galați a făcut o treabă mare cu banii europenilor și era normal ca la un moment dat treaba să înceapă să pută, chiar rău de tot.
Pallegrini a dat buleală în Parcul Rizer (foto)
-->