Să te ferească Dumnezeu de țăranii evadați la oraș, care confundă trotuarul cu șanțul și mașina cu căruța. În acest context, consider că este o chestie nocivă pentru Galați că toți mîrlanii cărora a început să nu le mai placă mirosul de bălegar de pe uliță primesc viză de intrare în oraș, ba, pentru ca dileala să fie completă, lor li se facilitează și accesul în structurile parlamentelor locale, unde se votează legile după care se ghidează întreaga comunitate.
Unul dintre meltenii care s-a ajuns la oraș este Octav Buțurcă, iote-l în poza alăturată ce față de agricultor emancipat are. Acest Buțurcă, în vîrstă de 59 de ani, este de loc din comuna Berești Meria, dar acum nu se mai recomandă ca fiind de la țară, ci ditamai consilierul județean. Ca și cum el ar avea vreun merit pentru faptul că a ajuns consilier județean. Traseistul politic Buțurcă (a fost și la PDL, și la PC, iar acum e la PSD) s-a insinuat în lista USL, la alegerile locale din 10 iunie 2012, iar votul mulțimii îndobitocite l-a propulsat și pe el în rîndul consilierilor județeni, de pe poziția a 16-a.
Buțurcă a trecut de la tracțiune animală la tracțiune integrală
Atunci cînd vine la oraș (în Galați, adică) pentru a participa la ședințele CJ, Octav Buțurcă se deplasează cu mașina lui proprie și personală: un Audi cu nr. de înmatriculare GL 55 TAV. Este foarte bine că Buțurcă a descoperit minunile tehnologiei și a făcut pasul de la tracțiune animală la tracțiune integrală (4×4). Și se vede că Buțurcă este mîndru de saltul pe care l-a făcut pe scara socială, căci și-a lipit în parbriz ditamai legitimația pe care scrie “Liber Acces” (foto jos, pe bandă), primită de la Consilul Județului (CJ) Galați, cu nume, prenume și poză, ca să știe toată lumea că el este consilier județean. Rădăcinile rurale, de băiat de la țară, îl trădează însă pe Buțurcă, pentru că, iată, el a legat de oglinzile de la mașină o bretea tricoloră, ca și cum ar fi legat ciucurași la hamul cailor, pe vremea cînd gonea cu căruța prin fața Căminului Cultural din Berești Meria.
Consilierul județean Octav Buțurcă nu a înțeles nici pînă în ziua de azi că la oraș, în lumea cît de cît civilizată, mașina nu se parchează pe trotuar, căci pe acolo circulă pietonii. Cu atît mai mult cu cît trotuarul cu pricina este cel din fața Teatrului Dramatic. Dar pe Buțurcă îl doare-n pix de chestia asta, după cum se vede în poza alăturată. Venit cu treabă mare la prefectură, acolo unde se desfășoară ședințele CJ Galați, Octav Buțurcă a zis în sinea lui că numai proștii își lasă mașina în parcarea instituției sau, dacă nu găsesc loc, parchează în spatele clădirii, pe str. Al. I. Cuza. El, Octav Buțurcă, e mai șmecher decît prevede legea, așa că își poate permite să se cocoațe cu mașina pe trotuar.