Știu, e pleonasm să spui babă hidoasă, pentru că toate babele sînt nasoale, adică urîte cu spume. Imaginați-vă o femeie la 60-65 de ani, în curul gol. Cu burta revărsată peste Muntele lui Venus, cu țîțele încolăcite în jurul buricului și cu bucile plesnind la fiecare pas peste ceafa genunchilor. Nasoala de babă nu mai are dinți în gură cam de cînd i-a rupt membrana primul escroc sentimental echipat în haine de militar, iar din proteza dentară pe care și-a pus-o ulterior nu i-au mai rămas decît vagi urme de spermă din primul război mondial, cînd chiar se trăgea din toate pozițiile.
Acum juma de oră, ceasul rău și pisica neagră mi-au scos-o în fața televizorului pe baba asta pe nume Rodica Popescu Bitănescu. Care înțeleg că a fost mare actriță la viața ei. O laie, dacă era mare artist(ă), Rodica Popescu Bitănescu ar fi murit demult, precum Amza Pelea, Dem Rădulescu sau Ștefan Iordache, nu ar fi așteptat luna septembrie 2010, ca să ajungă să se facă de căcat la televizor, la o emisiune găzduită de postul Antena 2 lei.
Cînd am văzut-o însă vopsită la păr, decolorată, adică blondă, pe Rodica Popescu Bitănescu, am zis că Everestul penibilului e departe de a fi cucerit. Să dai cu ochii peste o babă blondă care probabil are părul pubian de două ori mai des decît cel capilar, reprezintă o experiență traumatizantă pentru orice om normal la cap. Mai rămînea să o văd și cu un știulete roz înfipt în cur, pe care Rodica Popescu Bitănescu să îl prezinte drept musafirul ei preferat, dar care, din păcate, o vizitează atît de rar.
O babă hidoasă
-->