O informație ciudată a făcut ceva vîlvă în oraș, zilele trecute. Pe căi oficiale s-a propagat vestea că Primăria Galați caută un sediu în care să se mute. Motivul? Cică actualul proprietar al clădirii de pe str. Domnească nr. 38, acolo unde funcționează acum Primăria Galați, a majorat de 2,5 ori chiria pe care o percepe lunar municipalității. Or Primăria Galați nu este de acord să dea și mai mulți bani decît oricum dă în prezent descendenților familiei Macri, proprietarul clădirii. În toată această nebuloasă a apărut și informația hazlie conform căreia Primăria Galați caută un sediu de minim 3.000 de metri pătrați în care să se mute, nu se preciza și cînd anume. Asta ca și cum Primăria Galați ar fi așa, un soi de bașcă de la parterul blocului, care să poată fi mutată în doi timpi și trei mișcări. Și pentru ca dileala să fie completă, Primăria Galați a precizat că așteaptă doar „pînă a doua zi, la ora 12.00” oferte de la întreprinzătorii din Galați, care au disponibile spații de minim 3.000 de metri pătrați.
Acum, că lucrurile s-au mai liniștit, situația trebuie limpezită. Nu de alta, dar este cazul ca gălățenii să știe că și în următoarele luni (cel mai probabil pînă la sfîrșitul anului 2016) vor găsi Primăria Galați tot în clădirea de pe str. Domnească/38, vizavi de Universitate, căci municipalitatea nu poate și nici nu vrea să se mute în altă parte! Zvonurile referitoare la mutare nu au fost, însă, false în totalitate. Da, a fost vorba despre mutare, dar singurul care se va muta din sediul de pe Domnească/38 va fi dl. Marius Stan, imediat după alegerile din 5 iunie 2016, atunci cînd va avea certitudinea că nu mai este primar.