Nu este o știre cu răpiri, cu 112, cu loverboys, cu prostituate sau cu proxeneți, așa cum v-au obișnuit societatea și vremurile în ultimul timp. Este vorba despre peștii (la propriu) și despre pescarii de la Balta Zătun. Vestea bună pentru ei este că suprafața complexului de agrement se va dubla în urma unei investiții a Consiliului Județean, realizată în parte cu fonduri europene.
Știrea este că autoritățile județene și-au propus să dubleze suprafața complexului Zătun prin accesarea unei finanțări europene în cadrul Programului Operațional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime. Joi, 29 august, consilierii județeni au aprobat „proiectul privind amenajarea și modernizarea în scop turistic și de agrement a infrastructurii cu specific pescăresc Balta Zătun, situată în zona Prut-Dunăre din județul Galați”. Conform documentelor, la Zătun vor fi realizate nouă spaţii de cazare şi camping, trei foişoare de diferite dimensiuni, un spaţiu de joacă pentru copii și cinci pontoane pescăreşti.
„Astăzi, în cadrul sedinţei Consiliului Judeţean Galaţi, am aprobat un proiect prin care vom amenaja o nouă zona de agrement la balta Zătun pe o suprafaţă de 12.500 de mp. Vom construi noi spaţii de cazare şi camping, vom amenaja foişoare de diferite dimensiuni, un spaţiu de joacă pentru copii şi pontoane pentru pescari. De asemenea, vom amenaja spaţiul verde şi vom monta mese şi bănci din lemn, grătare şi umbrele cu învelitoare din stuf. Investiţia este de peste 2 milioane de lei.” (Costel Fotea, președintele CJ Galați)
Așadar, se anunță vremuri bune pentru una dintre puținele baze de agrement din județul Galați. Peștii sunt deja la fața locului, iar proxeneții nu sunt bineveniți, deoarece au obiceiuri și pasiuni.