Da, bre: din punctul meu de vedere, nu există un pește mai împuțit la gust decît scrumbia. Scrumbia este absolut oribilă. Și o spun în cunoștință de cauză, de consumator care, ca și voi, am mîncat destule soiuri de pești la viața mea, inclusiv scrumbie. Știu că gusturile nu se discută, dar eu cînd îi văd pe tulburații din zilele noastre cum se agită, de Florii, ca să pună mîna pe o scrumbie îmi vine să dau la pește. O pungă de hîrtie, vă rog! Cum să alergi, mă, pentru un kil de scrumbie?! Da, dacă ești un cocalar prost, care se raliază spiritului unor sărbători inventate de niște mafioți din PSD (mă refer la Festivalul Scrumbiei de la Galați), atunci ai o scuză. Dar dacă pretinzi că ești un om destupat la minte, nu ai cum să umbli ca bezmeticul prin oraș, din pescărie în pescărie, pentr-o coadă de scrumbie.
În primul rînd, scrumbia este un pește gras. Lasă o tonă de săpun pe grătar și, de regulă, cei care îl mănîncă se fac ca porcii. Cred că ăștia care halesc scrumbie cu poftă sînt unsuroși din cap pînă în picioare, nu doar la subraț, cum erau înainte de a se așeza hapsîni la masă. Nu mai zic că scrumbia are și o basculantă de oase, care odată arse pe grătar îți lasă un gust nasol, de zici că ți-a fătat pisica-n gură.
Apoi, tradiția spune că, de Florii, se mănîncă pește, orice pește, nu musai scrumbie. Dar dacă pesediștii din Galați, în goana lor de a băga vastul în banul public, au inventat, în urmă cu 10 ani, un festival al scrumbiei, gălățenii sînt disperați să mănînce scrumbie, de parcă ar fi unica specie de pește din lumea asta.
Scrumbia de Florii, echivalentul caltaboșului de Crăciun
Cea mai hazlie chestie mi se pare aia pe care aproape toți țin să ți-o reamintească: “Ai grjă să pui lămîie dacă mănînci scrumbie, ca să nu ți se aplece”. Așadar, dacă mănînc scrumbie fără lămîie, risc să vomit și ce-am halit la nunta amicului meu Gonzo, de-acum 5 ani. Dar de ce ai mînca ceva care, iată, toată lumea știe, îți întoarce stomacul pe dos?
În opinia mea, scrumbia de Florii este echivalentul caltaboșului, jumărilor sau tochiturii de porc, de Crăciun. Dacă nu mănînci scrumbie, de Florii, e ca și cum ai fi trăit degeaba pe Pămînt. Lumea te va privi ca pe un ciudat, neînțelegînd de ce nu te înghesui și tu ca tot bizonul să treci Dunărea înot pînă la Tulcea ca să ai ce înveli în folie de copt și ce pune apoi pe grătar, de Florii.