„Avem demarate deja discuţii şi vor urma procedurile pentru achiziţionarea de autobuze noi, care să ne ducă şi pe noi în lumea civilizată, cu intrare prin faţă, cu cartelă. Atunci vom avea şi noi o evidenţă foarte clară a persoanelor care beneficiază de serviciile Transurb, acum suntem într-un fel de pauşal, aşa cum e la întreţinere în unele locuri. În momentul în care vom avea monitorizare şi managementul traficului, o să ştim ce plătim”. Aceasta este declarația primarului Marius Stan în ședința Consiliului Local, din octombrie 2012.
De atunci au trecut doi ani și ghici ce? Primăria se pregătește să achiziționeze un alt set de autobuze second hand. Explicații există. Anii au trecut, entuziasmul începutului de mandat s-a estompat și primarul s-o fi gîndit că lumea a uitat ce se vorbea despre autobuze în anul apocalipsei mayașe. Chiar dacă sfîrșitul lumii a trecut, prin Galați lucrurile nu prea s-au schimbat, mai ales în domeniul transportului public de persoane.
O pată de culoare a fost autobuzul electric care s-a fîțîit vreo lună prin gropile Galațiului, motiv pentru edil să ne zică iar că suntem prea săraci ca să ne permitem lucruri ieftine. Măgăoaia cu baterie, adusă de o companie pentru prezentare, a fost testată gratuit de cei de la Transurb și apoi a dispărut exact ca măgarul în ceață. Așa că gălățenii au fost obligați să se întoarcă la sh-urile de zi cu zi.
Primarul Stan s-a răzgîndit. Din nou
Așadar, în doi ani de mandat s-au dus naibii transportul civilizat și cartele electronice promise de primarul Marius Stan. Ba mai mult, „paușalul„ despre care vorbea Stan se extinde. Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din această lună se va afla un proiect de hotărîre ce vizează achiziționarea unor autobuze second hand. Noile sh-uri, 40 din cîte se pare, au fost solicitate de cei de la Transurb, sătui să audă discuții despre mașini noi, managementul traficului, tuneluri suspendate și bulevarde grandioase pe la Piața Centrală. Așadar, șefii Primăriei au fost de acord și vor cere consilierilor locali să aprobe majorarea capitalului social al societății Transurb.