Ilinca Diaconu priveşte în jos şi dă din coate |
Dacă tot au rămas fără serviciu, pe-acasă nu au treabă, iar în parcul şahiştilor din Ţiglina I locurile sînt ocupate non-stop, pensionarii din Galaţi îşi umplu timpul organizînd proteste. Azi pichetează prefectura, mîine ies pe str. Brăilei să ceară pensii mai mari şi tot aşa. Din punctul meu de vedere, astfel de proteste sînt inutile. E o porcărie să pichetezi prefectura, pentru că această instituţie nu te poate ajuta cu absolut nimic. Singurul avantaj, dacă se poate spune aşa, este că la pichetările de la prefectură sînt prezenţi şi jurnaliştii. Prin urmare, dacă problema ta oricum va rămîne nerezolvată, fraiere, măcar poţi spera că lumea va şti de ea, că va afla ce te nemulţumeşte, lucru care iarăşi nu te ajută cu nimic.
Pe asta a mizat şi prim vicepreşedintele sindicatului Solidaritatea, Ilinca Diaconu, care s-a inflitrat, vineri, printre protestatarii strînşi în faţa prefecturii, care cereau pensii mai mari şi vieţi mai lungi & mai bune. Ilinca nu avea ce să caute la acest miting, pentru că nu este pensionară, başca nu era o mişcare de protest care să cuprindă şi sindicatele, oricare ar fi ele. Diaconu ştia însă că va veni presa la eveniment şi a sperat că îşi va face şi ea loc în relatările jurnaliştilor prezenţi la faţa locului, mai ales după ce a urcat neinvitată la tribună şi s-a apucat să strige “Solidaritate, solidaritate!”, de se întrebau toţi pensionarii cine-i nebuna asta care urlă ca apucata. Iată încă un semn că banii mulţi îţi iau minţile, căci de cînd a început să prospere pe cîrca sindicatului Solidaritatea, Ilinca Diaconu comite din ce în ce mai multe gesturi de 2 lei, pe cît de penibile, pe-atît de lipsite de sens.