Este incredibil ce s-a putut întîmpla într-un parc din Galați, este vorba despre Parcul Rizer, aflat vizavi de Spitalul Militar. Pentru prima dată în ultimii 514 ani, florile dintr-un parc din Galați nu au mai fost distruse, călcate în picioare, rupte, scuipate, furate, etc. Evident, stai și te întrebi dacă nu cumva ai greșit orașul, atunci cînd ajungi în Parcul Rizer. Te pomenești că ai ajuns în Viena sau în Copenhaga și din cauză că vodca a fost prea tare nu ți-ai dat tu seama. Dar nu, bre, priveliștea asta (vezi foto) chiar există în Galați. Și este cu atît mai surprizător că acest tablou există pentru că în zona Parcului Rizer locuiesc destule familii flămînde de țigani, iar cu asta cred că am spus totul.
Lalelele și zambilele stau bine mersi la locul lor, ba unele flori chiar au ajuns să moară de bătrînețe, ca să zic așa. Mai mult, în Parcul Rizer (prescurtat, Parizer) există și boboci de lalele, de zici că acolo-i vreo grădină botanică strașnic păzită de polițiștii locali. Habar nu am care ar putea fi explicația logică pentru care florile din Parcul Rizer sînt la locul lor, dar cred că asta nu-i a bine. Fraților, dacă oamenii au început să fie civilizați în Galați, înseamnă că vine sfîrșitul lumii. Pocăiți-vă cît mai este timp!
Minune într-un parc din Galați (foto)
-->