Ham auzit că se deschide plaja Dunărea Splash. Cică o să fie o investiție mare a Primăriei Galați. O să bage vreo 250.000 de lei în reparații. Adică o să repare ce au stricat ţeparii care au stat la plajă un an şi jumătate. Până atunci, să mai stăm şi noi la soare. Ce proști mai sunt oamenii ăștia. Ham zis!
La Plaja Dunărea este mare agitație. Nu se lucrează, dar se face siesta. În rol de turiști sunt câteva haite de maidanezi care profită de sălbăticia peisajului. Pe ei nu-i deranjează nimeni de aproape doi ani. Un pic de agitație a fost anul trecut când au venit niște oameni și au cărat la fier vechi echipamente de metal, bucăți de gard, niște țevi. În rest, nu a fost du-te vino prin complex iar câinii au râs de s-au prăpădit când au văzut ce covată au adus oamenii pe plajă, pe care au prezentat-o drept piscină.
După ce gălățenii au halit țeapa Karan, Primăria i-a anunțat pe cetățeni că se apucă de treabă și face plaja (vezi aici). Câinii s-au panicat, au crezut că rămân fără locul lor favorit. Mult stres pentru patrupezi: o luăm de la capăt cu bazinele de înot, cu aleile, cu toaletele moderne, cu locurile de joacă pentru copii, cu terenurile de sport, de paintball și de minigolf, cu cluburile, cu barurile pe plajă, cu tiroliana și cu hotelul de trei stele?
Bineînțeles că nu o luăm de la capăt. O luăm încetișor cu o spoială și o cârpeală. Poate, poate, pe la finalul lunii august o să fie gata dușurile legate cu sârmă, o să fie dezinfectate vreo două wc-uri și o să fie măturate aleile. Despre loc de scăldat nici nu se pune problema: poate anul viitor! Până una, alta, dulăii stau cu burta la soare mulțumiți de condițiile oferite de Primărie. Ham ham.