De vreo două zile, pe strada Siderurgiștilor la intersecția cu Inelul de Rocadă, e freamăt mare.
Firma Tancrad a primit o misiune importantă de la Primăria Galați așa că s-a apucat să facă ce știe ea mai bine, adică să înlocuiască borduri. Asta deși strada Siderurgiștilor, chiar în porțiunea respectivă, are față de ștrand, în sensul că face valuri.
Dar acest mic detaliu nu-i poate împiedica pe experții de la Tancrad, căci la urma urmelor a început să facă valuri și strada Brăilei, care e proaspăt asfaltată. Și nu cu orice fel de asfalt, ci cu unul special, elastic, care să reziste cinci ani fără nicio problemă. Serios, așa se lăudau ăștia de la Primăria Galați. Dar desigur că nu e de vină constructorul, care a turnat ca la carte, ci pămîntul care s-a tasat, vîntul care a bătut dintr-o parte și evident luna care a exercitat o atracție nepermis de mare.
Revenind la borduri, vreau doar să mai spun că mi se pare genial să te apuci să le înlocuiești la o stradă care arată de parcă a fost brăzdată cu plugul. Desigur, aici nu poate fi vorba de niciun parandărăt, ci de o lucrare de maximă prioritate, care trebuia urgent executată că vine vremea rea și le expiră băieților bordurile prin depozit.
Și dacă tot discutăm de borduri, am și eu o întrebare. Bordurile ăstea oare cît ar trebui să țină, că am văzut că cele de pe Brăilei puse de Stan pe la începutul mandatului au început să se scorojească și să se macine pe alocuri?
Marius Stan s-a apucat iar de pus borduri. Pe ăstea oare cum le mai vopsește?

-->