Marius Stan se dă liberal, dar este mai comunist decît toți PSD-iștii conduși de tov. Dan Nica. Dacă Marius Stan va ajunge primar, primul lucru pe care îl va face va fi să le plătească chiria gălățenilor care nu își permit să stea cu gazdă. Din banii cui va suporta Marius Stan chiria acestor nevoiași? V-ați prins: din banii primăriei, adică din banii tuturor contribuabililor.
Am auzit/citit cu toții de măsurile populiste, fără acoperire, menite doar să le aducă voturi celor care le propun, dar minciuna asta semnată de Marius Stan le întrece pe toate. În pliantele electorale pe care trupa de zgomote de la USL Galați le-a împărțit în tot Galațiul (vezi foto) se specifică următoarea mîrlănie: “În Galați, există aproximativ 5.000 de apartamente nelocuite, dar există și persoane care nu dețin o casă. Vom aplica un program prin care municipalitatea va acoperi diferența între chiria cerută de proprietari și cea pe care și-o permit potențialii chiriași”.
Marius Stan face pomeni din banii proștilor de contribuabili
Fiți atenți un pic: Marius Stan promite jdemii de locuri de muncă dacă va ajunge primar. Însă, dacă va deveni primar, același Marius Stan va încuraja nemunca, puturoșenia. Căci pentru ce dracu să te mai duci la muncă, să îți rupi cocoașa, dacă primarul Marius Stan îți va achita chiria lunar, fără ca tu să miști un deget?
Dacă Marius Stan ar suporta acești bani din miliardele de lei pe care el le deține în conturile lui proprii și personale, nu ar fi absolut nici o problemă. Dar cînd Marius Stan promite că, în cazul în care va ajunge primar, va achita din bani publici chiria tuturor puturoșilor, deja are o problemă cu mine, personal. Și asta pentru că eu sînt la zi cu plata taxelor și impozitelor locale, și nu accept ca din banii mei (mulți, puțini) să fie ținuți în cîrcă niște trîntori cărora candidatul Marius Stan tocmai se pregătește să le cumpere votul, promițîndu-le că le va suporta chiria din bani publici.