Unii trăiesc cu senzația falsă că e ușor să fii cocalar. Să te îmbraci în trening și să folosești iphonu alb ca argument pentru lămurirea misterelor politicii românești. Și mai cred că e ușor să învârți polonicul fără să ți se taie maioneza politică. Sau să poți cu o gură să scuipi mâna care te-a hrănit și cu cealaltă să pupi, tradițional desigur, fundul celui care te hrănește în momentul de față.
E greu, cere talent și sacrificiu. Dar uite că frământările metafizice al viceprimarului Picu Roman par a fi luat sfârșit. Gata cu meditațiile și neliniștile meontologice petrecute în fața ceaunului cu fasole și cârnați.
Ajunge! Picu Roman și-a depășit condiția și uite că nu mai e nevoie să învârtă încontinuu polonicul. A fost greu, dar în cele din urmă Picu a înțeles că pentru a trăda cum trebuie în politică e nevoie de disciplină. Bine, și de camuflaj, dar disciplina e baza.
Acum Picu a ales să le arate dușmanilor de ce e în stare. S-a costumat în chimono și s-a filmat așa cum și-a dorit întotdeauna să fie văzut. Cu bâta în mână. Pe sitemul Picu când nu e cuminte mai comite un cumite.