Acesta este un comunicat de presă semnat de Florin Matei – fotoreporter la ziarul Monitorul de Galaţi, fotograf la Centrul Cultural “Dunărea de Jos” şi soţ de Aurelia Bogatu, iar în timpul său liber – PR & documentarist la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii. Florin Matei s-a documentat intens în legătură cu activitatea animalelor de la Zoo Gîrboavele, de Paşti, şi i-a ieşit următoarea măslină, citez: “Animalele de la Grădina Zoologică din Pădurea Gârboavele „au sărbătorit” Sfintele Sărbători de Paşti alături de gălăţeni! Cum în aceste zile de sărbătoare mii de gălăţeni au ales să iasă la iarbă verde, conducerea Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi a menţinut programul normal de vizitare la ZOO, pentru ca cei care ar fi dorit să vadă animalele să nu fie privaţi de această plăcere. Astfel, în cele trei zile de Paşti, 19 – 21 aprilie, peste 3000 de gălăţeni au vizitat Grădina Zoologică. Cei mai numeroşi dintre vizitatori au fost bineînţeles copiii, care au putut să vadă mai de aproape tigrii siberieni, leii, urşii, lupii, căprioarele, păsările şi… iepuraşii!”
Îmi şi imaginez cum tigrii s-au îmbătat cremene în celula lor de 4/5 metri cu bere împrumutată de la unul dintre cei 3.000 de gălăţeni care au vizitat, de Paşti, Puşcăria Animalelor de la Gîrboavele. Motive pentru “a sărbători” cu chiuieli au avut şi leii, cînd au realizat că anii de detenţie în Zoo Gîrboavele i-au lăsat fără dinţi, de-au ajuns să mănînce strecurat apă de ploaie cu garnitură de coji de banane rămase de la turiştii care i-au vizitat luna trecută. În schimb, documentaristul Florin Matei, care freacă documenta pe statul de plată al unor instituţii publici, graţie naşului său de cununie Răzvan Avram, a omis să dezvăluie în comunicatul său de presă cum anume “au sărbătorit” urşii Paştele. Cred că a fost mare bucurie pe capu’ lor cînd au realizat că stau în aceeaşi mizerie de cuşcă sau cuşcă de mizerie, unde îşi pot ciocni liniştiţi ouăle pe care le-au avut odată!
Următoarea “sărbătoare” (cu ghilimele, după cum a scris documentaristul Florin Matei în comunicatul de presă) la Jilava Animalelor de la Gîrboavele va fi bifată săptămîna viitoare, de 1 Mai, ocazie cu care, ţinînd cont că vor veni 3.000 sau chiar 30.000 de vizitatori, se va face curat în cuştile deţinuţilor, a doua oară pe anul 2009.
Măi, animalule! Ai sărbătorit?

-->