Iată că pînă să introducă Primăria Galați locurile de parcare cu plată în fața blocurilor, cetățenii au început să își facă deja rezervare. Am pozat din întîmplare acest anunț pus de un cetățean în fața blocului în care locuiește, anunț prin care el îi avertizează pe ceilalți proprietari de autoturisme (sau șoferi aflați ocazional prin zonă) că acel loc este al lui. Și este al lui pentru că el ar fi plătit o sumă de bani Primăriei Galați, drept pentru care acest loc i se cuvine doar lui și numai lui.
Problema este că știm cu toții că Primăria Galați nu eliberează autorizații pentru locurile de parcare aflate în fața blocurilor. Așa că m-am mirat și eu de unde și pînă unde nenea ăsta a obținut o astfel de autorizație conform căreia ăla era locul lui de parcare, căci el a plătit bani pe el la Primăria Galați. M-am apropiat un pic de “anunțul” din poza alăturată, care conține un P mare barat, semn că parcarea este interzisă în acel loc, și am constatat că în partea de sus este folosită în mod fraudulos sigla Primăriei Galați. Este vorba despre o tentativă de siglă a Primăriei Galați, luată probabil de pe internet, care însă nu are absolut nici o legătură cu instituția în sine, căci nici măcar culorile nu corespund, iar valurile din stema oficială lipsesc cu desăvîrșire. Dar se pare că anunțul are efectul scontat: deși “proprietarul” acestui loc de parcare era plecat cu mașina, nimeni nu a îndrăznit să îl ocupe, pentru că, vorba aia, era “rezervat” la Primăria Galați.
Loc de parcare rezervat cu o falsă stemă a Primăriei Galați (foto)
-->