În principiu strîngerea de semnături, fie ea și cu cortul, e o chestiune absolut îndreptățită și democrată.
Desigur, e de preferat să se facă cu lumina aprinsă și să poată lua startul toată lumea. Simultan! După cum ați putut observa, orașul a fost împînzit cu o grămadă de corturi roșii, care poartă pe ele stigmatul PSD. Că de, se apropie alegerile parlamentare și trebuie semnături. Deci putem înțelege că primarul Ionuț Pucheanu a avut eleganța de a le aproba confraților de partid dreptul de a merge cu cortul la cerșit voturi.
Nu la fel de elegant a fost Pucheanu cu cei din alte partide. De exemplu, deși au făcut toate diligențele administrative, cei de la USR (partidul lui Nicușor Dan și a lu madam Armand Clotilde) vor primi aprobare ceva mai tîrziu. Că așa-i în politică.
Mult mai grav mi se pare altceva. Nu că în Galați sînt momentan doar corturi pesediste. Ci că pesediștii fac mișto astfel de electoratul lor. Să vă explic. Poate să-mi spună și mie cineva pentru cine strîng pesediștii semnături? Pentru politicienii de pe listă, se aude o voce mai din spate. Ok, care politicieni?
A făcut cumva PSD cunoscută lista cu politicienii care vor participa la alegerile parlamentare? Nu. Păi și atunci, pentru cine se strîng semnăturile? De exemplu, are voie să știe și pesedistul de rînd dacă turnătorul Pîslaru va fi pe liste? Sau n-are? Dacă alien-atul Ștefan Viorel? Dacă Bacalbașa? Dacă Florin Popa? Și tot așa.
Ei bine, răspunsul este implicit. N-are domnule nevoie să știe turma pesedistă pentru cine anume semnează. Să semneze și gata. Cum pentru cine? Pentru cine vrea partidul, normal.
PS Dan Nica dacă cumva ai sughițat la citirea acestul articol să știi că și noi ne-am gîndit la tine. Și ți-am urat din cele mai sincere urări. De bine, normal.