A fost prăpăd în piața rușilor de pe Calea Prutului. În urma unui control efectuat de polițiști și medicii de la Direcția Sanitar Veterinară, sute de kilograme de alimente au fost confiscate și distruse. Produsele nu aveau acte de proveniență sau erau expirate. Controlul a ținut doar cîteva ore.„Au fost fost verificate 12 societăţi comerciale, 81 persoane fizice şi 25 mijloace auto, constatîndu-se 2 infracţiuni la Legea 86/2006. Au fost aplicate un număr total de 38 sancțiuni contravenționale la Legea 12/1990 pe linia protejării populației împotriva unor acte comerciale ilicite, în valoare totală de 28.720 lei. Au fost confiscate și denaturate de către medici din cadrul DSVSA următoarele mărfuri: pește și produse din pește – 264 kg, lapte si produse lactate – 897 kg, carne de miel – 210 kg, carne și preparate din carne – 79,5 kg, alcool și produse alcoolice – 75 litri, miere de albine – 26 kg și ouă – 2.016 bucăți”. (comunicat IPJ Galați)
Polițiștii au descoperit și o mașină cu lapte care încerca să spele putina. „A fost identificat în trafic un autovehicul aparținînd unei societăți comerciale, care transporta o cantitate de 585 litri de lapte, pentru care nu exista autorizație sanitar-veterinară de transport. A fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă de 720 lei de către medici D.S.V.S.A. în baza H.G. 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor și s-a dispus confiscarea întregii cantități de lapte”.
Trecînd peste tonul oficial din comunicatul Poliției, se poate spune că la Piața Rușilor din zona Bădălan treaba este groasă, situația albastră și chestia cam împuțită . De aceea, aveți grijă atunci cînd vă aventurați prin zonă pentru că este posibil ca mielul să latre, oul să chițăie și peștele să vorbească.
La Piaţa basarabenilor, mielul de Paşti latră iar comercianții de lapte umblă cu cioara vopsită
-->