V-am povestit tot azi despre polițistul care s-a scăpat peste Codul Rutier și s-a plimbat cu mașina pe contrasens (vezi aici). Ne obligă colegii lui să facem încă o știre despre subiect. Cică l-au prins și l-au rupt cu sancțiunea: i-au dat avertisment!
Aflăm că polițistul care s-a dat cu mașina Poliției pe contrasens a fost sancționat de colegi. I-au dat la temelie, așa cum spun băieții prin cartier. I-au luat permisul de conducere pentru 60 de zile (asta nu o puteau evita) și i-au dat avertisment. Adică 0 lei în loc de aproape 900 de lei cât ar fi primit un cetățean care nu a văzut uniforma de poliție decât rar și la televizor.
„Având în vedere imaginile postate în mediul on-line, pe un site de socializare, imagini în care apare o autospecială a poliției circulând pe contrasens, Compartimentul Relații Publice, din cadrul Inspectoratului de Poliției Județean Galați, este abilitat să comunice următoarele:
În urma verificărilor efectuate, a fost identificat polițistul care, în data de 6 martie a.c., a condus autospeciala în cauză, pe D. N. 581, la ieșirea din municipiul Tecuci. Acesta a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor art. 101 alin. (3), lit. d) din O.U.G. 195/2002, fiindu-i, totodată, reținut permisul de conducere, în vedere suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile.” 9IPJ Galați)
Așadar, avertisment pentru că a folosit mașina de Poliție și a mers pe contrasens într-o intersecție aglomerată. „Trăițear” famelia de polițai, ce vă mai place să lucrați la imaginea voastră!
PS: Unde nu-i cap, vai de uniformă. Mai bine îi dădeau amenda maximă și apoi făceau o chetă la secție ca să dea bine la prostime!