Gălățenii au azi un dublu motiv de sărbătoare. E vorba atît de Zilele Galațiului dar mai ales de faptul că în urma avizului dat de către președintele Klaus Iohannis cererii DNA, Dan Nica și Adriana Țicău sînt oficial urmăriți penal pentru furăciunile din dosarul Microsoft 2.
Vestea asta vine așa ca un fel de cadou de Sf. Andrei făcut tuturor gălățenilor, nu credeți? Nu mai enumerăm acum acuzațiile și găurile imense trase în bugetul țării, căci despre asta am tot scris (vezi detalii aici, de exemplu).
Totuși un detaliu este important în toată această poveste. E vorba de faptul că în sfîrșit pesediștii intră pe făgașul normal. Păi dacă la nivel național sînt conduși de către penalul Dragnea, Galațiul încă poza în fată mare. Și cînd spun asta nu mă refer absolut deloc la Adriana Țicău. Mai mult, prin alte județe am tot auzit de lideri PSD care au intrat, în mod firesc și natural, în rîndul penalilor. Dar la Galați, nimic!
Ei bine, gata. În sfîrșit Galațiul intră în rîndul lumii pesediste și are un șef penal. Mă rog, deocamdată doar urmărit penal, dar Doamne ajută și de-o condamnare, fie ea și doar cu suspendare. Acum putem scoate și noi capul cu mîndrie prin lume. Că de, nu-i de ici de colo să ai penalul tău în fruntea celui mai puternic partid.
Un singur lucru mă deranjează totuși în istorioara asta. Păi de azi înainte cînd o să le spunem pesediștilor că sînt niște penali, o să fim acuzați c-o dăm din eufemisme în tautologii, nu?