Nu ar trebui să ne mire faptul că în Galați sînt mulți proști. Căci ce pretenții să ai de la un oraș muncitoresc, unde civilizația a fost dinamitată în 1966, odată cu prima cărămidă pusă la construcția Combinatului Siderurgic, fost Sidex, actualmente ArcelorMittal? Acești oameni au respirat și și-au mișcat oasele doar pentru a-și asigura traiul zilnic (precum sălbaticii din jungla amazoniană) și nu au dat nici doi bani pe educație. Nici pe educația lor, nici pe educația copiilor lor, pe care i-au căcat la foc automat.
Am făcut această introducere – destul de lungă, dar necesară, zic eu – pentru că o fi ea, prostia, întîlnită în toate colțurile lumii, însă uneori mi se pare că în Galați se află centrul general al dobitocilor. Nu mă consider eu vreun Einstein, dar cînd constat că sînt contemporan cu atît de mulți proști, înclin să cred că acea căruță nu s-a răsturnat la Caracal, ci undeva în sudul Moldovei, în Galați, mai exact.
Logică de fier. Ba nu, de fontă
Unul dintre gălățenii cu care am interacționat astăzi m-a întrebat următoarea chestie: “Știi pe cineva care vrea să își pună centrală?” Centrală termică de apartament, se înțelege. Nu, i-am răspuns eu, după care l-am întrebat care e problema, de la ce s-a luat. “Păi, am nevoie de un calorifer, și mă gîndeam că poate fac rost de unul de la cineva care renunță la el, punîndu-și centrală”. Atunci de ce nu te duci la un centru dintr-ăsta de fier vechi, să iei de acolo un calorifer din fontă, căci acolo își duc caloriferele cei care își pun centrală? – îl sfătuiesc eu. “Am fost, dar sînt de trei ori mai scumpe decît dacă ți le-ar da omul din casa lui”. Dar la Metro ai încercat, că nu cred să coste mai mult de 1,5 milioane de lei un calorifer din aluminiu? – adaug eu. La care nenea mă lasă mască, citez: “Da, dar eu nu vreau să dau bani pe un calorifer nou.”
Da, el este atît de prost încît stă cu banii în buzunar (nu este vai mama lui, stați liniștiți!), preferînd să obțină ceva moca. Un lucru mai prost calitativ, dar gratuit să fie. Pentru că, ce dracu, doar nu a ajuns el, ditamai gălățeanul de oraș, să dea bani pe un lucru nou, care să îl țină cîțiva ani. Nu, bre, el vrea un calorifer antic, din fontă, înfundat la maxim, dar care să nu coste nimic.