Am fost ieri la Brăila și era să-mi rup mașina. Așa că, din punctul ăsta de vedere, deși stăm la fel de prost, măcar la noi se face ceva.
E vorba de o cîrpeală jenantă, dar… Ăștia din Primărie sînt atît de șmecheri că numesc acoperirea (n.a. în fapt e vorba de o peticire prost executată) gropilor cu bitum de proastă calitate cu termeni pompoși ca ”lucrări de asfaltare” sau folosesc expresii de genul ”program de reabilitare a arterelor de circulație”. Asta e, ei rămîn cu expresiile și noi cu movilele ce se înalță din asfalt în locul gropilor.
Întrebat dacă e mulțumit de felul în care se astupă gropile de pe străzi, viceprimarul Nicușor Ciumacenco a recunoscut că ceva este în neregulă. ”Da, am constatat și eu că pe unele străzi refacerea asfaltului nu se face așa cum trebuie și am atenționat pe cei care răspund de lucrări. Sper ca la reparațiile care se fac de acum încolo să nu mai apară astfel de probleme. Programul continuă în această săptămînă cu str.Uzina de apă, b-dul Marii Uniri /Navelor, drumul de centură Prelungirea Brăilei şi zona talciocului, str. Brăilei în zona Arcada şi la intrarea pe străzile laterale, str. Radu Negru şi Bolintineanu, str. Bucovinei sau str. Vîlcovici.”
Înmovilirea gropilor continuă cu succes
-->