Avem o informație mișto, fără COVID, fără politicieni, fără scandal. Am aflat că Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați organizează o preselecție pentru formarea unei trupe de voluntari. Aceștia nu vor face politică, scandal sau statistici COVID, ci evenimente în cadrul teatrului.
Așadar, conducerea de la „Fani Tardini” din Galați caută voluntari pentru a forma o trupă de pasionați de teatru. Instituția va organiza o preselecție vineri, de la ora 16.00, la Agenția Teatrală. Reprezentanții teatrului anunță că au nevoie de voluntari care să-i sprijine pentru realizarea de evenimente. Voluntarii trebuie să fie pasionați și tinerei.
„Suntem în căutarea voluntarilor care să ne sprijine într-un demers comun al creării de povești și evenimente. Celor care sunt pasionați de teatru le oferim posibilitatea să facă pasul important spre acest univers și să-l descopere din interior. Dacă ai între 14 și 23 de ani, te așteptăm să faci parte din trupa de voluntari care va fi implicată în diferitele evenimente sau manifestări pe care le vom organiza.” (Fani Tardini)
Membrii viitoarei trupe de voluntari vor beneficia de contract de voluntariat încheiat pe perioada unui an, cu posibilitatea prelungirii.