Vă povesteam zilele trecute de veștile proaste despre podul peste Dunăre de la Brăila care veneau de la șeful CNAIR (vezi aici). Ei bine, astăzi avem pe tata veștilor proaste, pentru că vine fix de la șeful șefului CNAIR. El a fost pe șantier și a constat că situația, nu Dunărea, e albastră!
Ionel Scrioșteanu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor, a făcut o vizită neanunțată pe șantierul podului ca să afle dacă tânguirile subalternului său sunt îndreptățite. Cu vârf și îndesat! Cică promisiunile privind finalizarea podului și a drumurilor de legătură nu pot fi respectate. Asta înseamnă că cel mai mare proiect de infrastructură va avea o mică/mare întârziere.
„Am făcut o vizită neanunțată la șantierul podului suspendat peste Dunăre de la Brăila, pentru a verifica dacă promisiunea antreprenorului cu privire la darea în trafic în luna decembrie 2022 a acestui obiectiv, este susținută și de realitatea din teren. Stadiul șantierului, mobilizarea de oameni, utilaje și resurse din șantier nu confirmă susținerile repetate ale asocierii de antreprenori cu privire la finalizarea lucrărilor în luna decembrie atât a podului, cât și a primei etape a drumurilor de legătură.” (Ionel Scrioșteanu, sursa Facebook)
Concluzia este că noi, românii, am reușit să-i prostim și pe japonezi. Recunoscuți pentru seriozitatea lor, ei au reușit să facă o lucrare românească. Treaba-i gata pe trei sferturi, dar cică se mai încearcă dregerea busuiocului pe final de an. La operațiunea de dregere a busuiocului vor participa și mai mulți angajați CNAIR care se vor muta pe șantier.
De asemenea, constructorul va comunica Ministerului Transporturilor „un grafic de lucru detaliat pe zile, până la sfârșitul anului”. Acesta va cuprinde necesarul și mobilizarea de resurse.