În primul rînd, faptul că la Galați se vorbește de societate civilă, așa mititică și anemică cum e ea, mi se pare o chestiune pur și simplu miraculoasă.
Recent, Asociația “Galați, orașul meu” (despre care nu prea s-a auzit pînă acum) a lansat campania “VREM CINEMATOGRAF ÎN GALAȚI!”. Cu majuscule.
Din cîte am înțeles eu, unul dintre obiectivele importante ale asociației este povestea asta cu cinematograful. Astfel, băieții de la asociația respectivă, mînați în luptă de un anume Bogdan Radu Brînzan, s-au și organizat nițel în sensul ăsta. Au realizat o pagină de facebook, au trimis o petiție online Primăriei Galați (semnată de 1300 de gălățeni, zic ei), au furnizat informații presei, în fine au făcut ce au putut, dar măcar s-au mișcat cumva.
Înțeleg că miezul din dodoașca acestui demers va fi o acțiune (pe 27 martie, la ora 17.30) în aerul liber din parcul din fața Cinematografului Țiglina, unde cei (se așteaptă 400 de participanți) din asociație se vor așeza ca la cinematograf.
Repet, nu am nimic cu acești iubitori de cinematograf, ba chiar îmi sînt simpatici, mai ales în speranța că asociația lor e pe bune și nu există vreo telecomandă prin buzunarul vreunui politician.
Totuși, mi se pare puțin ciudat că la cum arată orașul ăsta, la cîte lipsuri și neajunsuri există (lipsă de apă, căldură, multe gropi, etc.) niște oameni ies în stradă, mă rog în parc, să protesteze că nu există cinematograf. Nu vreau nici să bagatelizez și cu atît mai puțin să ridiculizez demersul lor, dar bănuiesc că puteau găsi chestiuni dacă nu mai profunde, cel puțin mai stringente. Sînt conștient că e departe de momentul cînd vom fi capabili să tragem o administrație de mînecă pentru că nu aduce investitori (asta ca să nu zic că-i gonește) sau că își risipește energiile pe tunelo-poduri.
În fine, dacă asta macină cel mai mult societatea civilă gălățeană, faptul că n-are cinematograf orașul Galați, trebuie să ne mulțumim probabil cu acest început. Sper să fie un început.
Chiar așa, nu e ciudat că mii de gălățeni au tremurat o săptămînă de frig în casele lor, fără să iasă o singură persoană în stradă, dar pentru cinematograf uite că se pune de-un mic protest?