Este al doilea an consecutiv cînd politicienii se țin de glume proaste și de ziua păcălelilor îi iau pe gălățeni la mișto lăsîndu-i fără apă caldă și căldură.
Consilierii locali s-au purtat astăzi ca niște manțocari, arătînd că e mai important să te țigănești în campania electorală, decît orice comportament rațional. Preludiul dușurilor reci a fost făcut ieri, am scris despre asta aici, de primarul Marius Stan care a atenționat că există pericolul ca hotărîrea de consiliul local în urma căreia gălățenii dependenți de sistemul centralizat să mai poată beneficia de apă caldă, să nu treacă la vot.
Astfel, acum cîteva ore, în ședința de consiliul local circul a fost total. Atmosfera s-a încins pînă și la propriu (așa ca fapt divers, deși a fost o zi caldă, caloriferele din prefectură duduiau parcă în ciuda oricărei gigacalorii), iar disputele sterile au plictisit la maxim audiența.
Să o luăm cu începutul. Înainte de ședință și-au făcut apariția niște dudui, dubioase rău după vorbă după chip, îndemnate extrem de politicos de consilierul local UNPR Ilie Ghețu să se așeze strategic într-un anumit loc al sălii (în spatele primarului și al președintelui de ședință, Florin Popa). Ele aveau un rol important, după cum o să vă povestesc ceva mai tîrziu.
Apoi edilul a propus introducerea a cinci proiecte pe ordinea de zi, printre care și cel cu dușurile reci. Moment la care a început țigăneala.
PSD-iștii în frunte cu Florin Popa au tras din toate pozițiile
Și au avut și muniție. Consilierul PSD Sorin Enache s-a plîns de faptul că în comisia care trebuia să dezbată convenția de colaborare, în dreptul sumelor era trecută o liniuță.
Tot pesediștii au acuzat conducerea Electrocentrale susținînd că nu au văzut niciodată din partea societății vreo deschidere. Mai mult, aceștia au precizat că tarifele cerute sînt enorm de mari. De altfel, destul de ciudat a fost faptul că directorul Electrocentrale, Sinan Mustafa, n-a catadicsit să vină la ședință și nici nu și-a trimis un reprezentant, singurul prezent fiind liderul de sindicat.
Alte voci au întrebat de pierderi, care ar fi de minim 74% și de sumele de bani care ar trebui aprobate. Numai că, în loc de răspunsuri clare, a avut loc o ceartă oarbă care a dus la o confuzie totală. Și ca țigăneala să fie totală, la un moment dat au intrat în scenă și duduile aduse/conduse de Ilie Ghețu, care au început să vocifereze ca la piață.
Și după ce un timp s-au certat ca politicienii, cineva a cerut pauză
Iar în pauză s-a petrecut o așa zisă negociere, care a dus la un pseudoconsens. În fapt, în cele din urmă consilierii au votat în unanimitate că sînt de acord în principiu cu semnarea convenției prin care să fie achiziționat abur de la combinat (de către Calorgal), abur ce ar urma să fie procesat și livrat de către Electrocentrale. Numai că minunata convenție a fost aprobată fără sume concrete sau cantități. Practic, consilierii au fost de acord în principiu să fie în continuare livrată apă caldă, dar fără să spună exact cum și cînd. Urmează să aibă loc o nouă ședință de urgență în care să se reia subiectul și unde să fie precizate exact cantitățile, tarifele și obligațiile fiecărei părți. Competentă treabă, nu?
Între timp, din această noapte gălățenii rămîn fără căldură și apă caldă. Pînă cînd? Eu cred că nimeni nu e în stare la momentul ăsta să dea un răspuns pertinent. De ce s-a ajuns aici? E simplu, o clasă politică incompetentă, căreia gălățenii ar trebui să-i explice cum stau lucrurile la vot.