Un detaliu care am senzația că a scăpat neobservat la ultima conferință de presă a ex-pesedistului Saghian, aia în care s-a șters la Brussel cu Dan Nica. Anume, că vorbea așa mai dificil și se prindea cam deloc cînd întrebările conțineau cuvinte de genul “ireversibil” (mare neologism pe frontul județean al PSD) dar asta nu că ar fi vreun țăran prost, ci pentru că ținea un cui în gură.
Nu contează ce cui, întrebarea cu adevărat importantă e unde-o fi lăsat grenada, dar bănuiesc că Dan Nica și gașca lui, dacă nu s-au prins deja, vor afla curînd răspunsul la întrebarea asta.
În fine, la conferința cu pricina, din cauza curiozității subsemnatului, Saghian a emis cîteva avertizări politice și despre încă actualul candidat la primărie al PSD, v-ați prins, e vorba de întinde-mînă, adică Ionuț Pucheanu.
Părerea lui Saghian mi s-a părut importantă fie și pentru că Pucheanu, zic unii, i-ar fi datorat multe la scurta viață politică de pînă acum, numărului doi din PSD. Acuma, ce să zic, deși nu l-aș fi crezut în stare, Saghian a dat un răspuns aproape diplomatic. Întrebat de șansele lui Pucheanu, nea Georgică, cum îi spun îndatorații, a preferat să avertizeze că Ionuț ar face bine să aibă grijă să nu-l mănînce vulpea de Nica (nu de Nicu). Și credeți-mă că Saghian cînd spune asta vorbește, cu amărăciune în sufletul electoral, din experiență.
Cam la asta s-a limitat Saghian să spună în conferință. Dar după ce microfoanele au fost trimise la culcare, off the record cum se spune, Saghian a recunoscut cu jumătate de gură întreagă că Ionuț Pucheanu e cam necopt pentru o astfel de bătălie și că are senzația că a fost trimis în linia întîi parcă taman pentru a-și frînge gîtul.
Am încercat să aflu și părerea candidatului PSD despre zicerile lui Saghian, dar după ce i-am spus despre ce e vorba, nu a mai fost de găsit. Asta e, eu sper că e bine, sub cort, că nu-l plouă și că nu i se trage de la alăturarea/reclama cu hemoroizii.