George Codreanu este gălățeanul ăla despre care unii au spus că nu-i întreg la minte, cînd l-au văzut, în 2007, că a postat ditamai colantul de susținere a președintelui Traian Băsescu pe mașina sa proprie și personală. În luna martie 2007, Codreanu a înființat “Liga pentru Președinte” cu scopul declarat de a-l susține pe președintele României Traian Băsescu împotriva “dușmanilor”, “detractorilor” și altor “elemente” care săpau la temelia primului locatar de la Cotroceni. George Codreanu a mers prin Galați cu colantul “Băsescu președintele” (foto jos, pe bandă) chiar și în vremurile alea tulburi din anul 2010, cînd au fost tăiate salariile cu 25% și toată România îl înjura pe Băsescu.
De la o vreme încoace, George Codreanu, care între timp a ajuns președinte al PNȚCD Galați, a renunțat la colantul cu Băsescu. Să se fi lepădat “țărănistul” Codreanu de Băsescu, personaj pe care l-a idolatrizat vreme de 7 ani? “Nu, nici pomeneală”, ne-a spus George Codreanu în momentul în care l-am întrebat de ce l-a dat jos pe Băsescu de pe mașina lui marca Volkswagen.
Liga pentru Președinte n-are minte
În realitate, după cum aveam să înțelegem ulterior, George Codreanu s-a adaptat din mers faptului că Băsescu nu va mai fi președinte din luna decembrie încolo. Și s-a reorientat și el după cum a simțit că suflă mai tare vîntul a lovele. Să-l ascultăm pe George Codreanu: “Am scos colantul cu Băsescu, însă nu pentru că nu mai cred în cel care ne-a fost președinte timp de 10 ani. Dar am păstrat colantul cu Liga pentru Președinte, pentru că eu încă mai cred în instituția prezidențială. În această campanie prezidențială, Liga pentru Președinte îl va susține pe Cristian Diaconescu, de la PMP, despre care eu cred că poate continua lucrurile bune făcute de Traian Băsescu. Eu personal am încredere că Diaconescu va fi următorul președinte al României, o să vă aduceți aminte de vorbele mele…”.
Tot de la George Codreanu am înțeles că el este dispus să îl sprijine pe Klaus Iohannis, în cazul în care aceasta va ajunge în turul al doilea de scrutin pentru prezidențiale. Nu am înțeles însă ce anume va face Codreanu dacă viitorul președinte al României va fi Victor Ponta. Va alege să susțină acțiunile președintelui Ponta sau va spune că Liga pentru Președinte se referă, de fapt, la președintele asociației de locatari din care el, cetățeanul George Codreanu, face parte.