Avem o știre din lumea legumelor. Nu este vorba despre politică, ci despre agricultură. În timp ce castraveții din politică se agită în campania politică, roșiile de la Matca vor să le ia fața. La propriu! Este vorba despre prima producție din acest an a celebrelor roșii de Galați.
Așadar, agricultorii de la Matca se țin de treabă și au scos prima „șarjă” de roșii din acest an. Ca să mănânce și oamenii produse naturale/sănătoase. Nu neaparat și ieftine, pentru că drumul de la sera mătcașului până la castronul consumatorului este lung și presărat cu multe adaosuri.
Roșiile de Matca s-au copt, iar de câteva zile tomatele se foiesc pe piață. Astăzi (duminică, 12 mai) se dau cu 7 lei kilogramul, dar la începutul săptămânii s-au vândut cu 8,5 lei, chiar cu 9 lei kilogramul. Acesta este preț de producător pentru că la piață prețul este mai mare.
Intermediarii umflă prețurile, practic le dublează, astfel încât orășenii ajung să plătească între 10 lei și 14 lei pentru un kilogram de roșii. Între timp, castraveții din politică dau foc țării. Și viața se scumpește de la o lună la altă, nu doar roșiile.