O veche dorință a autorităților locale este pe cale să se îndeplinească. Galațiul a început să fie vizitat de turiști. Chiar dacă nu au decît interese politice, tot vizitatori se numesc. Ei vin în oraș, se plimbă puțin la deal și la vale să-i vadă prostimea cu drept de vot și, eventual, iau masa la un restaurant, încurajînd astfel business-ul local.
Primul care a venit pe meleaguri dunărene a fost premierul candidat Victor Ponta. În iunie el a participat la inaugurarea elicopterului SMURD. Nu a scăpat prilejul și le-a povestit gălățenilor despre pod peste Dunăre, aeroport și autostradă, toate în zona Galați-Brăila-Tulcea. Pe vremea aceea nici nu era hotărît să candideze așa că, zilele trecute, și-a trimis în zonă și aghiotantul, pe Liviu Dragnea. Vicepremierul, om zelos, a plusat la capitolul promisiuni și a anunțat amnistii, ajutoare și bani pentru infrastructură pentru primăriile rurale și fonduri pentru termoficarea Galațiului. Prin zonă a trecut și Cristian Diaconescu, pe vremea cînd era candidat al PMP-ului băsist. Între timp, Udrea și ai săi i-au tras preșul de sub picioare, i-au dat o palmă după ceafă și l-au lăsat în candidatura goală, să se descurce pe cont propriu.
Mîine (n.r miercuri, 27 august) va fi din nou forfotă prin oraș. Vor veni să admire frumusețile Galațiului, liberalii și pseudo-liberalii, respectiv Klaus Iohannis, Alina Gorghiu, Vasile Blaga și Mihai Răzvan Ungureanu. Programul este în mare același, zîmbete, poze, promisiuni, dar și mai puțină logoree că, deh, în fruntea grupului se află președintele și candidatul PNL Iohannis.
Numărul de turiști va crește cu siguranță în următoare perioadă. Așadar, dacă nemții și austriecii care se dau pe Dunăre nu sunt interesați de Galați, trebuie să ne mulțumim cu ceea ce avem. Adică cu turiști electorali.
Galațiul este vizitat de turiști…electorali
-->