A mai trecut o vară! Gălățenii se retrag pe la ale lor case, mulțumiți de ceea ce au lăsat în urma lor pe lângă Dunărea albastră(?)
Distrugerea sistematică a naturii – Dunărea și al său mal, în cazul de față – continuă, sub privirile blânde ale “oamenilor legii”. Entitățile denumite eufemistic “autorități” sunt interesate doar de “chestii” care aduc voturi.
Regula de bază, pentru căpeteniile mioritice, este să nu se pună cu majoritatea. Nu contează că această majoritate este alcătuită din mamifere bipede neevoluate, pentru că, la urma urmelor, ai noștri dragi aleși sunt reprezentanții acestora.
În fiecare an, întâlnirea cu Dunărea îmi provoacă o mare stare de greață, fără ca săracul (sărărăcitul?) fluviu să fie vinovat.
Chiar este atât de greu să trimiteți niște omuleți în uniforme pentru a-i controla pe ghiorlani? Ar fi dificil să amenajați ultimele zone de mal al Dunării rămase încă necumpărate? Așa se pare. Trist.
Coșuri de gunoi și patrule dornice să împartă amenzi, totul pentru bunăstarea bugetului local, evident – asta ar trebui! Numai că trăim în lumea ghiorlanilor, cu sau fără funcție.
Mai departe, pentru a nu vorbi pe de rost, ci doar degeaba, vă prezint mai multe fotografii realizate pe malul Dunării. Este vorba despre zona Zătun, unde pe lângă o celebră baltă de partid mai trece și aia, cum îi spune… Dunărea! Vizionare neplăcută vă doresc!
Galerie FOTO – Animale bipede vs natură
Baftă!
Citește și: Gunoaiele se cred pescari