Până când se va pune piatra de temelie pentru podul care va traversa Dunărea pe la Brăila va mai curge ceva apă pe Dunăre. Aşa că gălăţenii, brăilenii, vrâncenii şi nu numai au pus-o de un marş pentru autostradă. O autostradă pentru Moldova, astfel încât locuitorii din această parte a ţării să aibă parte de o şosea de viteză la standarde europene, nu doar de DJ-uri pline de gropi.
Organizat de asociațiile civice „Împreună pentru A8″ și „Moldova vrea Autostradă”, protestul s-a încheiat la Bucureşti, pentru că într-acolo au purces şoferii care şi-au dat întâlnire la Tişiţa. Iată ce spun organizatorii, într-un comunicat de presă.
Autostrada A8 Iași-Tg Mureș este de importanță vitală pentru regiunea Moldovei, urmând să facă legătura cu Europa, și să permită investițiilor străine să treacă munții Carpați și mărfurilor din Moldova să ajungă mai rapid pe piața europeană. Unde suntem acum? Nepăsarea, prostia și incompetența autorităților fac ca, deși s-a pornit un studiu de fezabilitate pentru A8 încă de acum 11 ani, lucrurile să stea, în anul Centenarului, fix ca acum 11 ani. Nu s-a mai mișcat absolut nimic! Dar nimic! Termenul de recepție asumat pentru A8 trebuia sa fie 2019. Același lucru și pentru A7, Ploiești-Suceava, pentru care nu s-a licitat nici măcar studiul de fezabilitate. Aici s-a stabilit recordul mondial de incompetență – licitația a fost amânată de 15 ori, în 6 ani! O mai mare batjocură pentru o regiune cu 5 milioane de cetățeni români nu s-a mai pomenit. Marșul nostru trebuie să-i facă să înțeleagă că răbdarea moldovenească s-a terminat. Nu mai acceptăm nici o amânare, am așteptat destul, inutil și păcăliți de promisiuni
Urşii votanţi păcăliţi de vulpile guvernatoare
Pentru gălăţeni, termenul “studiu de fezabilitate” a devenit o importantă piesă de vocabular, mai ales după ce în ultimii ani am avut parte de astfel de documentaţii pentru tunelul care ar fi trebuit să traverseze Dunărea, pentru consolidarea falezei Dunării, pe care parcă o aşteptăm să se prăbuşească, şi, în general, pentru orice alt proiect.
Că este record mondial de incompetenţă, nu putem spune cu exactitate. Este posibil ca într-o ţară din lumea a treia, ca de exemplu Lesotho sau Burundi, să fie situaţia şi mai tristă decât la noi, iar studiile de fezabilitate să se piardă încă dinainte de a începe.
Protestatarii, întorşi din drum sau plimbaţi prin capitală
O poveste interesantă de pe traseu ne-a spus-o unul dintre protestatarii plecaţi din Galaţi. Aparent, şoferii ajunşi în coloană în Bucureşti au fost preluaţi de jandarmerie şi plimbaţi prin capitală câteva zeci de minute, cu scopul de a fi scoşi spre DN1, nicidecum duşi spre Palatul Victoria.
A fost bătaie de joc. Jandarmii ne-au spus să stăm în coloană, că ne escortează spre Palatul Victoria, dar ei au vrut, de fapt, să ne scoată din Bucureşti. Cei care mai ştiau oraşul s-au prins repede de treaba asta şi au ieşit din coloană, dar alţii au rămas cu jandarmii şi au consumat benzina degeaba.În plus, s-ar părea că nici şoferii care îşi anunţaseră prezenţa la protest cu camioanele nu au mai ajuns. Aceştia ar fi fost opriţi de poliţie în apropiere de Bacău şi intimidaţi de controale severe, astfel că au făcut cale întoarsă. În final, după multe plimbări din astea inutile şi certuri cu jandarmii, au ajuns vreo 200 de protestatari în Piaţa Victoriei. Mesajul este transmis, acum mingea este la guvernanţi! Nu au scuze să nu se apuce de treabă, mai ales că autostrada A8 este prinsă în masterplan, pe fonduri europene.
Din păcate, piatra de temelie pentru o autostradă în zona Moldovei nu s-a pus încă. Nici măcar cea pentru un drum expres, care să scurteze timpul de parcurs dintre Galaţi şi Iaşi. Astfel, vom face în continuare cel puţin trei ore până în capitala Moldovei şi cel puţin 7 ore până la Sibiu, locul de unde începe autostrada spre vestul Europei. Dar, pentru că treaba în România se face doar pe jumătate, şi acea autostradă este întreruptă.
Important este că prim-ministrul Viorica Dăncilă a promis că până în 2020 (douăzeci, douăzeci) vom avea peste 150 de kilometri noi de autostradă. Unde anume, nu ştim!
- Foto: Gregor Teodorescu şi Cristian Techiu