A cincea ediţie a semimaratonului de la Galaţi s-a consumat pe străzile din centrul oraşului, dar şi pe faleză, în prima zi de Rusalii. Peste o mie de gălăţeni au profitat de vremea numai bună pentru alergat şi s-au aliniat la start încă dinainte de ora 9.00 dimineaţa. Organizatorul a fost acelaşi de la precedentele ediţii, Fundaţia Comunitară Galaţi, şi nu au lipsit nici micile erori. Trecând peste acestea, însă, important este că s-au adunat, la ora startului, 35.000 de lei din donaţii, bani care vor fi redistribuiţi spre cele opt cauze locale înscrise pe listă.
Avem opt cauze pentru care alergăm cu toţii, pentru care am reuşit să strângem la această ediţie peste 35.000 de lei şi încă continuăm până pe 30 iunie când donaţiile vor fi închise de tot. Peste 1000 de gălăţeni vor lua startul astăzi şi încă nu am reuşit să îi numărăm pe cei de pe margine. Ne bucurăm enorm că sunteţi aici, sperăm şi la anul să fiţi în număr şi mai mare
Am avut curse de ştafetă, cros, cursă în regim de maraton, semimaraton, cursă pentru oameni cu dizabilităţi, dar şi cursă pentru copii. În plus, şi proprietarii de animale s-au putut întrece la această ediţie a Semimaratonului de la Galaţi. Iar participanţii, dar şi cei de pe margine, au fost încântaţi.
Este primul semimaraton la care particip, fac ştafetă cu încă trei băieţi, şi sperăm să iasă totul bine. Susţinem cauza unui copil bolnav, Nicolas, şi ne dorim să strângem cât mai mulţi bani ca să îl ajutăm.
La eveniment au participat şi sportivi amatori, dar şi profesionişti.
A fost floare la ureche. Am fost vicecampion naţional la maraton, aşa că nu a fost foarte grea cursa de 10.000 de metri. M-am antrenat doar de trei ori săptămâna asta.
Amatorii au recunoscut, însă, că cea mai importantă este mişcarea. Este şi cazul familiei Spanache, pentru că Violeta şi Cătălin au participat la semimaraton în echipă. Sunt căsătoriţi de aproape 20 de ani şi spun că şi-ar dori să participe mult mai mulţi gălăţeni la astfel de evenimente, pentru sănătatea lor.
A fost extraordinar de bine, vremea a ţinut cu noi, a fost răcoare, ne-am simţit minunat, am ajuns până în capăt cu adrenalină maximă, eu mi-am aşteptat colegii, de fapt colegul m-a aşteptat acolo, că am fost la ştafetă, suntem patru şi aşteptăm să scoatem un timp bun şi să fim pe locul doi sau trei. A fost foarte bine pentru noi, pentru că nu suntem profesionişti, suntem amatori şi e super să facem mişcare. Invităm cât mai multă lume să înceapă să alerge, pentru că mişcarea e foarte sănătoasă, mai ales pentru cei cu muncă de birou, cu stat pe scaun mult
Mici nemulţumiri legate de organizare
Pentru că nu poate fi totul perfect, unii participanţi la semimaraton ne-au împărtăşit şi nemulţumirile. Dacă traseul ales a fost unul uşor, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre condiţiile de pe traseu.
Din păcate, primăria nu s-a mobilizat foarte bine. Suntem peste o mie de persoane şi nu sunt toalete aproape deloc pe traseu. Alergăm, consumăm apă şi la un moment dat avem nevoi. Nu avem unde să le facem. eu mă ţin de pe la jumătatea traseului. Mai sunt mici detalii pe care organizatorii trebuie să le ia în seamă pentru anul viitor.
Cele opt cauze susţinute au fost ”Experiențe și provocări pentru copiii nevăzători”, ”Terapie pentru autism”, ”Aleargă pentru Nicolas”, ”Hai cu noi pe munte”, ”Grădina poveștilor”, ”Mobilitate și viață independentă”, ”Fondul de burse” și ”Ajutați-l pe Lăbuș”.