Podul care încă nu există a fost luminat. Asta da realizare tehnică. Este vorba despre celebrul pod de peste Dunăre de la Brăila despre care se vorbește de vreo 30 de ani și care va fi gata peste doi ani.
Aflam recent că podul de la Brăila este gata pe jumătate. Dacă ne uităm la pozele puse pe Facebook ai zice că este gata de mult. Instalația de lumini a luat-o înaintea asfaltului și, astfel, podul care încă nu există a apărut brusc.
Zilele trecute, sute de lumini au fost montate pe toată lungimea podului, motiv foarte bun pentru o ședință foto făcută de fotograful Radu Aramă.
Să nu vă gândiți că luminile au fost aprinse doar de dragul fotografilor. Începând din luna septembrie pe șantierul podului de la Brăila se va lucra și pe parcursul nopții.
Lucrările sunt realizate în proporție de 50%, iar de săptămâna aceasta se lucrează la unul dintre cablurile principale. Firele de oţel care se vor împleti şi vor forma cele două cabluri de ancoraj de la podul suspendat peste Dunăre vor avea o lungime de 81.000 de kilometri.
sursa foto: Radu Aramă