Ooo, cîtă profunzime în editorialul de astăzi al Mirellei Aur (click aici), apărut în Monitorul de Galaţi. Într-adevăr, după dispariţia fostului preşedinte al CJ Galaţi, Răsvan Angheluţă, în 1999, nimic nu a mai fost la fel. Nimic nu mai este cum a fost.
Abia acum, după ce am citit editorialul redactorului şef de la Monitorul, am realizat că, da, de cînd domnul Angheluţă a plecat dintre noi a început să plouă de jos în sus, încălzirea globală s-a accentuat, iar Dumitru Nicolae a ajuns primar pe viaţă. Tot de atunci, în Galaţi au apărut primele foci care merg pe bicicletă, maidanezii au început să respire pe urechi, frate-miu s-a lăsat de fumat şi nu în ultimul rînd, după moartea domnului Răsvan Angheluţă, în 1999, au fost unii care din muncitori necalificaţi la Avicola SA au ajuns şefi de ziare, nereuşind să se califice însă la noul locul muncă nici după 10 ani de scris editoriale de la dreapta la stînga.
Editorialista Mirella Aur are dreptate: într-adevăr, nu există viaţă după Răsvan Angheluţă
-->