Nu e nicio glumă proastă. În gardul de beton al stadionului echipei Oțelul Galați, chiar puțin mai la stînga de magazinul oficial al echipei, șade semeață o alimentară. Are de toate. Carne, băuturi, țigări, răcoritoare, pîine, produse lactate, etc.. Iar fanii sînt deja în delir, ba unii dintre ei chiar întreabă de abonamente jurînd că vor cumpăra de acolo, băutură și mititei, tot anul.
De remarcat ar fi și cele trei trepte acoperite cu o gresie ordinară, care mușcă puțin din trotuar. Același trotuar pe care primarul Marius Stan îl eliberase de mulțimea de chioșcuri și gherete care tapetau zona în cel mai chicios fel posibil. Îmi aduc aminte că atunci cînd au fost demolate chioșcurile, primarul Stan se lăuda cu faptul că astfel zona va arăta în sfîrșit civilizat, mai ales că strada fusese modernizată.
Știu, se vor repezi unii să-mi spună că gardul și stadionul sînt proprietate privată. Dar chiar și așa, ce dracu caută o alimentară în gardul unui stadion? Să bage și un sex shop dacă e vorba pe așa și tot ce contează sînt criteriile comerciale. Bănuiesc totuși că cineva a obținut aprobare de la Primăria Galați pentru alimentara din coasta stadionului. Păi și atunci cum rămîne cu PUZ – ul, PUD – ul, și alte planuri (mai zonale sau mai generale) pe care primăria se lăuda că le face pentru ca Galațiul să nu mai arate ca o mahala tărcată?
O alimentară care face cît o mie de Fanshop-uri
Anul acesta, pe 15 mai, Oțelul Galați dădea o puternică lovitură de Marketing & PR prin lansarea magazinului oficial (am scris aici despre asta).
Astfel, milioanele de euro dispărute ca prin minune după ce Marius Stan și Adamescu au jucat alba neagra cu Oțelul Galați aveau să fie date uitării, căci iată, prin deschiderea Fanshopului clubul promitea să se redreseze.
N-a prea mers cu magazinul oficial, dar mințile ascuțite care conduc cu rigurozitate echipa către retrogradare s-au repliat rapid. În urma deschiderii acestui magazin alimentar, nimeni nu va mai avea curajul să spună că Oțelul Galați a ajuns piele și os. Mai mult, jucătorii sînt astfel stimulați și recompensați pentru efortul depus. Ei sînt primii care află că s-a adus marfă proaspătă la alimentara și, mai mult, dacă nu-și primesc salariile la timp au posibilitatea să ia marfă pe caiet, pe cîrîială cum s-ar spune. Păi să mai zică acum cineva că fotbaliștii de la Oțelul n-au nici măcar un os de ros după ce Adamescu s-a asigurat că bagă echipa în faliment.