Deputatul PDL Galaţi Mircea Toader are de primit jumătate de miliard de lei vechi de la stat. Adică de la contribuabili. Hotărîrea este definitivă şi irevocabilă, ca multe dintre mîrlăniile care se produc în România. Toader a acuzat faptul că a avut de suferit de pe urma tratamentelor aplicate de fosta Securitate, iar acest lucru nu poate fi reparat decît cu o sumă consistentă de bani. Mai întîi, Mircea Toader a solicitat în instanţă daune morale de 2 miliarde de lei, pentru ca în final să obţină juma’ de miliard.
Victoria obţinută în justiţie de Toader reprezintă o jignire la adresa românilor ale căror destine au fost într-adevăr schingiuite de foştii securişti. E drept că poate acei români care au fost călcaţi în picioare în puşcăriile comuniste, care au fost mutilaţi atît fizic, cît şi sufleteşte nu s-au gîndit să dea statul român în judecată. Deh, lor nu le-a pus nimeni microfoane în pereţii casei, stricîndu-le tapetul, aşa cum s-a întîmplat, de pildă, în cazul “hărţuitului” Toader.
De fapt, victoria nu este a lui Mircea Toader, ci a nevestei lui, avocatul Domnica Toader. Şi este, cred eu, victoria sistemului de cumetrie din justiţie din Galaţi, în care relaţiile dintre avocaţi, judecători şi procurori sunt atît de îmbîrligate, încît merg pînă la identificare. Căci să nu-mi spuneţi mie că Domnica Toader a cîştigat procesu’ lu’ bărbat-su că este ea marea avocată, acest geniu al instanţelor. Pe mine, unul, mă surprinde faptul că un proces civil, cum a fost cel intentat de familia Toader, a parcurs toate etapele (Judecătorie, Tribunal, Curte de Apel) în doar cinci ani. Asta în condiţiile în care sute de procese sînt lălăite pînă ajung să se piardă în neantul arhivelor.
Toader nici sînge nu s-ar băga să doneze, darămite bani!
Încercaţi voi să solicitaţi ceva statului român (nu zic să cereţi sume de bani, că n-aveţi nici o şansă), cum ar fi anularea unei amenzi, de exemplu, să vedeţi cam cît respect vă luaţi de la “onoratele” instanţe. Iar alde Toader obţin la a doua strigare 500 de milioane de lei, pentru că bietul Mircea a plîns probabil din cauza fostei Securităţi sau – cine ştie? – a făcut pipi pe el noaptea-n somn, de teamă că va fi urmărit în următorul său voiaj pe navă. Nu, suma în sine contează, ci faptul că clanul Toader a obţinut o victorie mincinoasă, care miroase de la o poştă a blat în justiţie.
Iar acum citesc prin ziare cum Toader declară că va dona toţi banii ba bisericilor, ba unor copii sărmani. Ce filantrop este Toader pe banii altuia! Sînt absolut dizgraţioşi cei care fac tam-tam, care cheamă ziarele şi televiziunile atunci cînd donează una sau alta. La cît de scîrţar este Mircea Toader, eu nu cred că va dona aceşti bani, ci doar se va face că-i va dona. Ăsta nici sînge nu s-ar băga să doneze, darămite bani! Sau dacă armata de arici din buzunare îi va da voie să facă o mică donaţie, acolo, nu va renunţa la mai mult de un sfert din sumă. Nu ştiu de ce, dar am vaga bănuială că nevastă-sa şi-a tras deja 100 de milioane onorariu de avocat pentru că, vorba aia, s-a descurcat atît de bine în instanţă, încît merită să aibă şi ea măcar de coafor, dacă nu şi de o necesară şedinţă de cosmetică!