Dan Nica (PSD) și Eugen Durbacă (ALDE), probabil cei mai malefici politicieni pe care i-a avut Galațiul, în ultimii 26 de ani, au căzut la pace după îndelungi negocieri. Vă dați seama, atît Durbacă, cît și Nica sînt curve prea mari în ale politicii ca să se lase păcăliți la masa negocierilor. Prin urmare, fiecare dintre aceștia a plusat cît a putut, încercînd să obțină maximul din negocierea politică.
Dan Nica venea de pe poziția cîștigătorului, căci PSD avea (și are) cel mai mare număr de consilieri atît în Consiliul Județean, cît și și în Consiliul Local. Da, dar ALDE Durbacă putea înclina oricînd balanța prin consilierii săi. Prin urmare, Eugen Durbacă i-a impus două condiții mari și late lui Dan Nica, asupra cărora nu exista loc de negociere: 1) directoarea Transurb Galați, Genica Totolici, să rămînă pe funcție orice s-ar întîmpla, și 2) directorul Serviciului Public Judeţean de Administrare a Domeniului Public şi Privat Galaţi, Vali Viorel Sandu, să fie păstrat pe post. Dan Nica a avut ceva de comentat în privința directoarei Genica Totolici, că transportul public local lasă mult de dorit, dar în cele din urmă a cedat. Prin urmare, Durbacă și Nica s-au înțeles încă o dată în subteranele politicii, iar cei care vor pierde vor fi tot gălățenii. Fraților, astea fiind zise, ne vedem la scrutinul din 2020, atunci cînd orice am vota noi, tot PSD va cîștiga alegerile, într-o formă sau alta.