Deputatul PNL Galați Victor Paul Dobre este în stare să își tatueze pe umărul drept mesajul “Puțin îmi pasă de candidatura lui Eugen Chebac” Cel puțin asta a lăsat Dobre să se înțeleagă astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, cînd a fost întrebat dacă îl neliniștește anunțata candidatură ca independent (susținut din umbră de PDL și UNPR, desigur) a președintelui CJ, Eugen Chebac, pentru un nou mandat. Liberalul Dobre a mimat dezinteresul față de mișcarea făcută zilele trecute de Chebac, încercînd să pară cît mai detașat, ca și cum Chebac ar fi un candidat de duzină, gen Telegan sau Mudava de pe vremuri. Acum eu nu zic că Chebac ar fi vreun providențial, un superaspirator de voturi. Dar, oricît ar încerca Dobre să pară relaxat, trebuie spus că Chebac este un adversar mult mai dificil de învins decît ar fi, de pildă, Iulian Aramă, de la PDL. Or dacă zvonurile se vor adeveri, și Chebac va candida în cele din urmă din partea PDL, în locul lui Iulian Aramă, dr. Bacalbașa de la USL nu va mai putea fi atît de sigur de victorie. Deputatul Dobre nu își face însă probleme, citez: “Nu cred că dl. Chebac mai are vreo chemare față de USL. Am înțeles că și-a dat demisia din toate funcțiile deținute în PSD și candidează ca independent. Dacă tot a făcut acest pas, ar fi trebuit să își dea demisia și din PSD… Dar asta ar fi însemnat ca dl. Chebac să piardă postul de președinte al CJ, or el vrea să rămînă în funcție pînă în ultima zi de mandat. Personal, sînt foarte liniștit, mă simt confortabil, pentru că din sondajul nostru, făcut de PNL – repet, de PNL, nu de PSD – a reieșit clar că dr. Bacalbașa este peste Eugen Chebac, ba chiar la mare distanță de acesta. Așa că dl. Chebac poate să fie susținut de nu știu cîte partide, căci ca independent sigur nu va candida, dar de cîștigat nu va cîștiga”.
Dobre: “Sînt liniștit, dr. Bacalbașa este peste Chebac”
-->