Administrarea Domeniului Public (ADP). Așa se numește serviciul public din cadrul Primăriei Galați, unde Eduard Grosu (PC) este director plătit din banii contribuabililor. Știți cum administrează directorul Eduard Grosu domeniul public din Galați? Simplu: în disprețul total al legii și al bunului simț.
Te-ai aștepta ca măcar în fața sediului ADP să fie cît de cît ordine și disciplină, dacă în restul orașului e debandadă. Aiurea! În fața sediului ADP (la patinoar), chiar la ușa care duce inclusiv către biroul directorului Eduard Grosu, stă în permanență o haită de maidanezi. De cele mai multe ori cîinii zac tolăniți, făcîndu-și siesta. Asta înseamnă că maidanezii sînt de-ai casei. Acolo, în fața ADP, e teritoriul lor, semn că directorul Eduard Grosu i-a luat în spațiu. În spațiul public, mai exact. Adică babele și moșnegii cresc maidanezi în fața blocului, iar el, Eduard Grosu, ditamai administratorul pe tot domeniul public din Galați, să nu hrănească de la geam măcar 5-6 potăi acolo? Evident, directorul Eduard Grosu ar putea apela la Ecosal (adică tot la un serviciu din cadrul Primăriei Galați) pentru ca domeniul public din fața ADP să fie debarasat de cîini, asta că tot a fost renovat padocul din Bariera Traian.
Acest “hobby” al directorului Eduard Grosu este în totală disonanță cu ideile susținute de primarul Marius Stan, care a spus de nenumărate ori că locul cîinilor comunitari nu este pe stradă și că populația trebuie să înceteze să mai crească maidanezi pe lîngă bloc. Se vede treaba însă că directorul Eduard Grosu face ceva din picioare pe spusele lui Marius Stan, pe care probabil îl consideră un cotei de-al său, din moment ce nu dă doi bani pe declarațiile acestuia.
Directorul Eduard Grosu crește maidanezi pe domeniul public (foto)
-->