O elevă și-a băgat colegii în sperieți după ce a leșinat la școală. Criza elevei a avut loc la Colegiul „Elena Doamna” din Galați. Adică la aceeași școală unde anul trecut s-a produs un incident asemănător.
Putem presupune că nu a fost un deja-vu gustat de elevi. O fată de 15 ani a făcut o criză convulsivă și cineva a sunat la 112. Echipajul medical a ajuns la fața locului și, din fericire, fata și-a revenit. Totuși, a fost dusă la Spitalul de Copii pentru investigații suplimentare.
„A avut o criza convulsivă, a primit îngrijiri medicale și a fost dusă la spital. Acolo i se fac alte investigații.” (Mihai Polinschi, Ambulanța Galați)
În cazul precedent, o altă fată a leșinat în baia colegiului gălățean. Medicii au confirmat că nu a fost un abuz de droguri, ci o problemă medicală, iar copila a început să umble pe la specialiști pentru investigații detaliate.