După ce i-au băgat în sperieți pe toți proprietarii de garaje și chioșcuri din Galați, buldozerele Primăriei au ajuns și la Gară. Astăzi dimineață, utilajele au ras de pe fața pămîntului cîteva construcții din zonă. Pînă la sfîrșitul săptămînii, primarul Marius Stan se laudă că vor dispărea toate chioșcurile și bodegile, de pe trotuar, care funcționau în construcții provizorii pe domeniul public. În total, este vorba despre 13 maghernițe din metal, părăginite şi prăfuite, unele dintre ele abandonate de ani buni, care făceau ca zona să arate chiar mai urît decît este în realitate. Proprietarii respectivelor chioșcuri au fost somați din timp de Primărie. Conform legii, lor li s-a cerut să își desființeze singuri construcțiile. Deoarece “onorabilii oameni de afaceri” din zonă nu s-au sinchisit să respecte somația, Primăria a utilizat propriile utilaje și, ulterior, va trimite nota de plată fiecărui proprietar în parte.
Febra demolărilor i-a cuprins și pe localnici
Rămași fără bodegi și chioșcuri, băștinașii s-au strîns în număr mare să vadă utilajele Primăriei la treabă. Dacă cei mai mulți gură cască s-au ales doar cu privitul, au fost și cîțiva care au încercat să profite de situație. După ce buldozerele s-au retras, grupuri de minoritari au început să scormonească prin șantier în căutare de fier vechi și alte obiecte ce pot fi valorificate. Entuziasmul lor a mai fost stăvilit de echipajele de jandarmi și polițiști locali, care au patrulat prin zonă.
De furia buldozerelor nu scapă nici “acareturile” Romtelecom. Un post telefonic al companiei rămas stingher între ruinele chioșcurilor de la Gară va dispărea și el în curînd. Doar Cel de Sus și șeful Romtelecom Galați știu ce caută un telefon public agățat de o construcție provizorie și insalubră.