Adevărul este că de mic copil mi-am dorit să devin preot. Aveam voce, nu îmi plăcea munca și eram disperat după bani. E drept că nu prea mă atrăgeau hainele preoțești, dar m-am consolat rapid că este vorba doar de o uniformă de serviciu. Ce, vi se pare cumva că polițiștii au haine mai interesante sau mai confortabile pe ei atunci cînd se fac că muncesc?
Am urmat seminarul, am făcut și Facultatea de Teologie, după care am dat șpagă la episcopie și am prins o parohie pe cît de frumoasă, pe-atît de bănoasă în municipiul Galați. Acum o duc binișor, ar fi păcat de Dumnezeu să mă plîng de ceva. Am o soție ascultătoare (cel puțin așa îmi place să cred), trei copii, casă prevăzută cu spațiu verde în curtea bisericii, venituri consistente și siguranța că nimeni nu o să mă dea afară de aici pînă la pensie. Sper ca pînă atunci să reușesc să îmi aranjez și copiii, să îi văd pe toți la casa lor, absolvenți de facultate, cu mașină la scară și o carieră promițătoare în față.
E, ar fi leasing-ul la mașină, dar se rezolvă
Pentru toate astea îi mulțumesc lui Dumnezeu și sper ca mîine, în Vinerea Mare, să vină cît mai multă lume la biserică, să treacă pe sub masă și să lase cît mai mulți bani în cutia milei. Nu de alta, dar și anul acesta avem cheltuieli mari: vrem să lărgim capela bisericii și să ne facem fîntînă în curte. Unde mai pui că și taxa lunară pe care trebuie să o dau la episcopie aproape că s-a dublat. În plus, am și eu un leasing de achitat la noul Volkswagen Passat pe care l-am achiționat anul trecut, deci mă rog să dea Dumnezeu să avem încasări cît mai mari. Hai, Doamne-ajută, enoriașilor!