Cu un entuziasm de zici că dădeau de la ei, consilierii locali au alocat o găleată de lovele bisericilor din Galați. Cu două mîini în sus fiecare, în ședința de joi a Consiliului Local, ei au votat să se dea bani de la bugetul local la peste 30 de lăcașuri de cult. Este vorba de peste 350.000 de euro care vor fi utilizați pentru consolidări de biserici, finalizări de construcţii, lucrări de pictură, instalații de încălzire și izolare de pereți.
Ca bonus, băieții în negru au primit și fonduri pentru finalizarea unor lucrări la apartamentul de la mansarda casei praznicale de la Parohia „Nașterea Maicii Domnului”. Cei mai mulți bani au mers la bisericile Sf. Nectarie Barboși (120.000 lei), Ioan Botezătorul (100.000 lei) și Vasile cel Mare (90.000 lei). În isteria evlavioasă, consilierii i-au omenit și pe reprezentanții celorlalte culte religioase. Pe lista cu pomeni apar biserica Penticostală „Emanuela” și parohiile Romano-Catolică sau Reformată.Să fim bine înțeleși. Consilierii locali au votat cu entuziasm, nu pentru că le-ar fi fost frică de Dumnezeu. Au dovedit contrariul în nenumărate ocazii cînd au înfăptuit tot felul de fărădelegi. Mai degrabă, aleșii au frică de Casian Crăciun sau de enoriașii cu batic și cu drept de vot.
La inundații, gălățenii se vor urca pe turla bisericii
Tot în ședința de joi, consilierii au alocat și 100.000 de lei pentru apărarea orașului în fața inundațiilor. În lumea noastră laică, asta înseamnă cam 22.000 de mii de euro. Adică cu vreo 330.000 de euro mai puțin decît s-au dat pentru biserici. În aceste condiții, nu ne rămîne decît să sperăm că bunul Dumnezeu nu va fi plecat în delegație atunci cînd vin apele și ne va apăra de inundație. Aferim, domnilor consilieri. Allah-u Akbar, Doamne ajută și, dacă vremea ține cu noi, trecem cu bine și peste viitura asta.
Și dacă tot l-am făcut pe Cel de Sus edil șef, Doamne ajută să nu cadă tavanul peste pacienții de la spitalul județean. Doamne ajută să nu fie date în stradă mamele cu bebeluși de la maternitatea Buna Vestire de către proprietarii evrei ai clădirii(ce ironie!). Doamne ajută să nu se surpe faleza cu toate construcțiile de pe ea. Doamne ajută să nu vină vreun drac de cutremur ca ne fuge pămîntul de sub picioare și ajungem direct în catacombele orașului. Și de ce nu, Doamne ajută să mai avem vreo echipă de fotbal în primele două divizii. Îi rugăm pe consilierii locali să ne asculte umilele noastre rugăciuni. Așa să ne ajute Dumnezeu, că banii de la buget s-au cam dus.