Gălățenii nu prea au bani de vacanțe la munte în perioada sărbătorilor așa că, în număr mare, ei petrec Crăciunul acasă. De aceea, televiziunile s-au orientat rapid și le-au pregătit un program pe gustul lor. Noi ne-am uitat peste program, am făcut un rezumat și ne-am permis să oferim cîteva sugestii.
Pentru bătrînii din centrele Primăriei va rula din nou seria „Home Alone” (Singur Acasă), Apaterm, în colaborare cu compania de cablu, le-a pregătit clienților săi(doar cei cu datorii mari) seria „Ice Age”(Epoca de Gheață). Celebrul film „Ghici cine vine la cină”, din 1967 cu Sidney Poitier și Katharine Hepburn pare a fi o alegere înțeleaptă pentru gălățenii care au rude pe la țară, în timp ce deștepții care au dat averi pe apartamentele de pe faleza superioară(cea care se prăbușește în Dunăre) vor revedea „Pe aripile vîntului”. Cîștigător a 9 Premii Oscar, super filmul pare a fi o alegere înțeleaptă mai ales că, inițial, cei de la cablu s-au gîndit să le ofere o producție despre sfîrșitul lumii, gen „Armagheddon”, „2012” sau „Doomsday”. În Micro 40 și prin 20 va rula cu succes Rambo iar prin cartierul Filești, cel fără apă și canalizare, merge muzicalul „Les Miserables”(Mizerabilii).
Filme de Oscar îi așteaptă și pe angajații de la urgența spitalului județean. Este vorba despre o producție programată în seara de Crăciun numită „There Will Be Blood”(Va curge sînge) cu mai puțin cunoscuții Paul Dano și Daniel Day-Lewis și alta care va rula spre dimineață „The Exorcist”(Exorcistul).Vajnicii apărători ai legii de la Poliția Locală ar putea viziona serialul cu colegii lor de peste ocean „NYPD Blue”, în timp ce agenții de la rutieră vor vedea pe tableta din mașina de serviciu „Fast and Furious”(Furios și iute).
Din program nu lipsesc nici filmele care se adresează tuturor gălățenilor: The Hunger Games”(Jocurile Foamei), „The hangover”(Marea mahmureală), „Surviving Christmas”(Supraviețuind Crăciunului) sau show-ul de mare succes în toată lumea „Survivor”(Supraviețuitorul).
Și pe politicieni îi așteaptă cîteva surprize. Primarul Marius Stan va putea să revadă cu plăcere „Podurile din Madison County” cu Clint Eastwood și Meryl Streep, „A streetcar named desire”(Un tramvai numit dorință) și, eventual, în scop educativ, „The Godfather”(Naşul) cu Marlon Brando. Celebrul prefect al Galațiului Dorin Otrocol are la alegere două filme, bineînțeles, celebre: „I am legend”(Legendă vie), cunoscutul SF cu Will Smith sau „Little big man”(Micul om mare), comedia din 1970 cu Dustin Hoffman și Faye Dunaway. Pesedistul Florin Pîslaru se va bucura ca un copil cînd va începe „Liar, liar”(Mincinosul mincinoșilor) cu Jim Carrey iar europarlamentarul Dan Nica, mai de modă veche, va putea să revadă „The color of money”(Culoarea banilor), de Martin Scorsese, cu Paul Newman și Tom Cruise. Vizionare plăcută.
De Crăciun, gălățenii se uită la piftie și la televizor
-->