Aparent cele două idei din titlu nu par a avea nicio legătură. Nimic mai fals!
Prima ține de spiritul democrației (prea adesea prost înțeles și mai ales prost practicat), iar a doua de o igienă electorală. Încep cu a doua. Durbacă e de departe vidanjorul acestei campanii electorale și cel mai prost/horor scenariu pentru Galați. Nu spun că nu-și face o campanie interesantă. Omul are resurse, sprijin în serviciile ălea vechi, care nu-și părăsesc niciodată tovarășii/colegii acoperiți la nevoie, știe joaca, practică aceleași metode vechi (sper sincer ca bîrfele care spun că dă produse/bani/băutură să nu fie adevărate) și uite că așa a crescut în sondaje/preferințe. Periculos de mult, după unii fiind pe locul doi, cu aproximativ 24%.
De fapt, se pare că bătălia se va da între Nicușor Ciumacenco și Eugen Durbacă, pe locul trei fiind (greu de crezut că și cu ceva șanse) actualul primar Marius Stan. Despre care, în ciuda faptului că în ultima perioadă se agită ca sifonul în marmeladă, toată lumea a concluzionat truistic că n-a făcut mai nimic tot mandatul.
Culmea e că Durbacă, deși nici măcar nu-și dorește să ajungă primar (cunoscătorii știu că la ce probleme penale are ar fi o prostie să se expună la nivelul ăsta) a ajuns să bată la funduleț PSD-ul și să pună probleme reale tuturor celorlalți candidați. Da, vorbim de un Durbacă care a hotărît să candideze doar ca să ridice partidul (pentru că Dima nu reușea să treacă de 2%) și care în realitate nu-și dorește decît un mandat de senator, în speranța că așa va obține și ceva imunitate.
Durbacă e singurul mogul/dinozaur rămas în cursă, restul fiind siliți să facă un pas în lateral sau înțelegînd că timpul în care puteau sta în prim plan a apus. Și culmea e că are și un real succes. Ok, cei care-l votează pe Durbacă sînt neghina cea mai neagră: țigani, mocangii, atîrnați, pensionari debili și cîțiva cointeresați în afacerile de partid. De ce au ajuns ei să conteze?
Păi ca să răspund la întrebarea asta revin la prima idee din titlu. Durbacă stă așa bine în sondaje pentru că lumea nu prea o să vină la vot. Estimările spun că va fi o prezență de 45 – 48 % și ăsta e un scenariu ușor optimist. Ori în condițiile nepăsării sau a argumentelor (pertinente de altfel) de genul: nu mă duc, căci oricum n-am cu cine să votez, cîștigă găștile de partid. Și tocmai asta e trist.
Nu mă interesează că nu aveți/avem pe cine să votăm, asta nu e o scuză să nu mergi la vot. Da, din toate variantele de primar nu e niciuna pe care să pui degetul și să speri din inimă că merită. Dar cineva va veni oricum la primărie. Eu unul nu voi vota cu Durbacă și o spun cu subiect și predicat.
Durbacă e un fel de Vadim, deși eu cred că e mult mai nociv decît reușea tribunul. Nu am cum să pun ontologic ștampila pe Durbacă, pentru că ar însemna ca Galațiul să se întoarcă în neoliticul democrației. Cred că aș fi în stare să votez cu Telegan, numai să nu iasă Durbacă, deși și ăsta e un scenariu aproape la fel de horor.
Ideea e că trebuie să mergem la vot, în caz contrar cei mai atîrnați și cointeresați dintre noi pot ajunge în poziția de a ne hotărî ei primarul. Știu, vom vota și de data asta varianta cea mai puțin nocivă, vom vota iarăși negativ (decît ăla, asta e, mai bine totuși ăsta) dar chiar și așa măcar vom putea spune că ne-am ales singuri soarta. Și că democrația, chiar și în condițiile astea bizare, a mai avansat puțin, probabil doar simbolic și în pas de melc.
P.S. Eu sînt convins că merită să merg la vot, fie și doar pentru faptul că voi vota pe oricine altcineva în afară de Durbacă! Tu?